La sfârşitul lui iunie, cam tot atunci când ziua este egală cu noaptea, românii sărbătoresc, după datină, Sânzienele
„xml”
Ziua de 24 iunie este închinată Sânzienei, zeiţă agrară, protecÂtoare a lanurilor de grâu şi de orz aflate în pârg. Sânziana este invocată de fetele ajunse la vârsta căsătoriei, precum şi de tinerele neveste.
Sărbătoarea datează de pe vremea dacilor
Această sărbătoare comportă anumite explicaţii legate de influenţa creştinismului. Deşi însumează numeroase obiceiuri păgâne (datând, probabil, de pe vremea dacilor), unele legate de cultul Dianei (zeiţa romană a vânătorii), sărbătoarea a fost adoptată de calendarul creştin în cadrul celebrării naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, de unde şi numele sărbătorii (Sânziana este varianta prescurtată a denumirii „Sanctus Dies Johannis”, pe româneşte „ziua Sfântului Ioan”).
De noaptea Sânzienelor sunt legate numeroase obiceiuri şi acte magice, credinţe şi practici divinatorii: atunci înfloÂreşte, pentru o clipă, iarba fiarelor, care desferÂecă orice încuietoare. În această noapte, povestesc oamenii, animalele capătă glas şi se strâng la sfat.
Sânzienele alungă forţele malefice
În ziua de Sânziene, oamenii fac cununi din planta cu acelaşi nume, pe care le pun la gâtul vitelor să aibă frupt bogat. Cununile împleÂtite din flori de sânziene se agaţă la ferestrele caselor, la stâlpii porţilor, la crucile de hotar şi în cimitire pentru a apăra oamenii, mormintele şi holdele de forţele malefice.
Fetele nemăritate îşi visează ursitul
Fetele nemăritate îşi pun sub pernă planta înflorită, dar neprinsă în cunună, pentru a-şi visa ursitul. Femeile se înfăşoară peste mijloc cu această plantă pentru a nu avea dureri de şale de la munca câmpului. Tot în noaptea de Sânziene, fetele se scaldă în roua florilor sau în apa „neîncepută” a râurilor pentru a fi frumoase şi iubite.
Pentru farmacopeea şi cosmetica populară, florile de sânziană sunt culese în zorii zilei acestei sărbători, dar tulpina şi rădăcina sunt culese toamna. Zeama obţinută din zdrobirea frunzelor este folosită ca leac împotriva frigurilor. Plămădită în rachiu, spun oamenii, această plantă vindecă vânătăile. Cu roua căzută în această noapte se crede că se pot trata unele boli de ochi sau de piele.
Sânziana mai are denumirea de Drăgaică (în Dobrogea, centrul şi sudul Moldovei, Muntenia). Tot cuvântul Drăgaică denumeşte dansul ritual executat la această sărbătoare.
Mai trebuie spus că numele sărbătorii populare închinate Sfântului Ioan Botezătorul este, totodată, numele unor zâne (Iele, Drăgaice) cunoscute ca divinităţi nocturne, lunare, ce umblă numai în cete, care sluţesc pe cel care le vede dansând, sau zâne sau fecioare frumoase răpite de zmei şi ţinute în palate ferecate (sub această identitate pot fi întâlnite şi la singular, cu numele Iana/Ileana Sânziana, personaj identic uneori cu Ileana Cosânzeana, frumoasa basmelor populare româneşti).