Pentru serile cand te plictisesti de Bucuresti, de metrouri, de oameni cu fetele mereu triste, de muzici ascultate pe shuffle si carti citite pe fuga, iti propun o mica evadare: hai la teatru!
Welcome to the bar
Ca sa parafrazez o reclama tare inteligent conceputa, iti spun asa: pretul biletului – 15 lei; sentimentele amestecate cu care iesi din sala – inestimabile. Cand, unde, cine si ce: joia la Teatrul Foarte Mic; Adrian Anghel, Virgil Aioanei si Rolando Matsangos intr-o piesa de Maria Manolescu.
Un titlu menit sa te intrige de cand dai cu ochii de afis: Sado-maso blues bar. Teatru curajos si intens scris de o femeie, regizat de o alta femeie. Jucat impecabil de trei actori pe doua nivele, avand ca recuzita papusi gonflabile, un frigider si propriul talent… la fel, inestimabil.
Personajele: Sa si Ma (sugestiv pana aici, nu?), vesnic absenta Masha (plecata in Germania sa „faca sado-maso intr-un bar”), tatal abuziv al lui Sa si puscariasul Pila – le vei descoperi pe rand destinele nefericite si aventurile (unele imaginare, altele greu de imaginat), in semi-intunericul salii mici a teatrului foarte mic.
Teatru mic, piesa in stil mare
Ingenioasa e modalitatea prin care s-a pus in valoare tot spatiul disponibil, inclusiv cel din strada: actorii ies linistiti pe C.A. Rosseti cu gonflabilele in brate, starnind uimirea si curiozitatea trecatorilor;
Ma isi tine monoloagele in fata storurilor ridicate, expus „publicului fara voie” din trolee si masini. Si mai surprinzator e momentul in care protagonistii, facandu-si firma, scriu cu suc pe rosii pe geamuri, de sus pana jos, „Sado-maso bar”.
Daca te astepti la destrabalari sub titlu de arta, uita de pe-acum; vei avea parte, in schimb, de replici inteligente, ironii care musca si-ti raman in ganduri ore intregi dupa ce piesa s-a sfarsit, schimburi de replici care te vor face sa razi cu lacrimi.
Surprinzator: pe parcursul piesei, actorii Adrian Anghel si Virgil Aioanei schimba nenumarate roluri, trecand dintr-unul in altul aproape imperceptibil, inlocuind tonul vocii sau adaugand un accesoriu ori o piesa de imbracaminte.
Si pleci acasa…
Cu senzatia ca ti-ai investit peste 60 de minute din viata in ceva intens, ceva care ti-a atins coarda sensibila – oricare ar fi aceasta. Poate si tu vrei sa-ti deschizi un business ciudat.
Poate ai parasit un iubit din liceu cand ar fi avut nevoie de tine. Poate iti spui de fiecare data povestile triste dintr-o perspectiva mai luminoasa, ca sa traiesti cu ele mai usor. Poate te invarti zi de zi intr-o lume in care nimeni (nici macar tu insati) nu te cunoaste cum ar trebui.
Se prea poate sa ai nevoie de o oglinda pentru realitatea absurda prin care ne miscam zi de zi. Cu totii avem, cateodata. E tot realitatea aceea din care durerea si dezamagirea sunt, in doze egale, stari de fapt.
Asa ca… esti asteptata joia (si nu numai) sa razi si sa iti reevaluezi durerea, extremele, sinele dintr-o perspectiva noua. Pentru asta exista teatrul!