Are și rutina extraordinarul ei

Încercați un exercițiu în seara aceasta: intrați în propria casă ca într-un muzeu pe care îl vizitați pentru prima oară.
Examinați obiectele și amintiți-vă poveștile lor și cum ați ajuns să le alegeți și să vă atașați de ele. Gândiți-vă la ziua în care ați decis că trebuie să aranjați altfel cărțile pe rafturi sau ați cumpărat o nouă canapea sau prima plantă de apartament. Lăsați-vă duse de atmosferă și poveștile obiectelor cu care v-ați înconjurat, iar mâine dimineață vă veți trezi în căminul vostru, sanctuarul pe care l-ați amenjat cu dragoste și minuțiozitate.

Autorul britanic Bill Bryson a creat un gen nou în literatura contemporană: examinarea realității și a științei cu un ochi critic, cinic și amuzat deopotrivă. Cel mai nou volum al său tradus la noi este Acasă. O istorie a vieţii private – o carte remarcabilă despre istoria fascinantă a lucrurilor din casele noastre ce ne par astăzi atît de familiare şi care au ajuns să facă parte din rutina vieţii zilnice.

Bill Bryson, socotit a fi cel mai bine vîndut autor de nonficţiune din Marea Britanie, mărturiseşte care a fost punctul de plecare în scrierea acestei cărţi: „… m am gîndit că ar putea fi interesant ca, într o carte, să iau în considerare lucrurile obişnuite din viaţă, să le acord atenţie măcar o dată şi să le tratez ca şi cum şi ele ar fi importante. Privind prin casă, am fost uimit şi puţin înfricoşat cînd mi am dat seama cît de puţin ştiam despre lumea domestică din jurul meu. (…) Aşa că mi a venit ideea să călătoresc prin ea, să mă plimb din cameră în cameră şi să analizez modul în care fiecare dintre ele a avut un rol în evoluţia vieţii private”.

Mulţi dintre noi trăim în confortul propriilor locuinţe fără să ştim cum au ajuns să arate şi să fie organizate aşa cum sînt astăzi, cu tot ceea ce cuprind ele. Pornind de la această constatare, Bryson ia ca model propria casă pentru a reface îndelungata istorie a vieţii private. Descrie pe rînd camerele şi obiectele din ele şi ne arată în tot atîtea poveşti captivante cum au apărut sau cum au evoluat. Mai mult, întrucît, în opinia sa, orice se întîmplă în lume începe şi sfîrşeşte în casele noastre, viaţa privată ajunge să prilejuiască digresiuni delectabile în istoria mare. Astfel, baia constituie punctul de plecare pentru o istorie a igienei, dormitorul – pentru una a sexului sau a morţii, bucătăria – pentru o  istorie a alimentaţiei şi a comerţului cu mirodenii. Iar anecdotica volumului şi detaliile picante despre viaţa privată a unor nume ilustre fac lectura cu atît mai savuroasă.

Criticii și publicul au primit, ca de obicei, cu entuziasm noul volum al lui Bryson. „O carte a cărei lectură e o delectare continuă şi în care descoperi tot timpul lucruri noi. Bryson scrie cu un umor sec şi într-un stil încîntător de amuzant. Se pricepe de minune să facă viaţa cotidiană în acelaşi timp ciudată şi familiară, ajutîndu-ne astfel să ne recunoaştem în ea. Acasă este o adevărată comoară: nu plecaţi acasă fără ea”, scria Sunday Telegraph.
Foto: PR

    
Vedete din Romania Vedete internationale