Trupa The Humans a avut prima repetiție la Lisabona, pe 1 Mai, înainte de semifinala Eurovision 2018. Ei susțin că este imposibil ca piesa să nu impresioneze.
„Avem trei minute în care trebuie să emoţionăm câteva milioane, zeci, poate sute de milioane de oameni. Sunt trei minute. Din aceste trei minute avem 30 de secunde uriaşe în care această trupă nu are cum să nu transmită emoţia, este imposibil, (…) avem 30 de secunde geniale”, a spus regizorul show-ului, Petre Năstase, citat de Agerpres.
Trupa The Humans urmează să cânte piesa „Goodbye” în cea de a doua semifinală Eurovision, pe data de 10 mai.
Artiştii români vor putea fi votaţi de admiratorii din diaspora la numărul 1399 prin SMS. Mesajul trebuie să conţină numărul de intrare în concurs al artiştilor, anume ”02”.
Sub sloganul ”All aboard”, Eurovision Song Contest 2018 va avea loc la Lisabona, cu semifinalele pe 8 și 10 mai, iar finala va avea loc pe 12 mai.-18 Pe scenă vor urca reprezentanții a 43 de țări: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina, Marea Britanie.
Citește și: Eurovision 2018. Cine este „The Humans”, trupa care a câștigat finala Eurovision 2018
Citește și: Caștigătorul concursului Eurovision 2017, Salvador Sobral, a suferit un transplant de inimă
Sursă foto: Facebook