O româncă de 23 de ani este în prezent cea mai tânără bunică din lume, după ce fiica ei a născut la numai 11 ani.
Conform tabloidului The Sun, Rifca Stanescu, o româncă de numai 23 de ani, din satul Iveşti, judeţul Vaslui, este cea mai tânără bunică din lume.
La 11 ani, ea a fugit de acasă cu un băiat de 13 ani, pentru că părinţii voiau să o mărite cu un tânăr pe care nu-l iubea.
Rifca a revenit în casa familiei la 12 ani, atunci când a născut-o pe fiica ei, Maria. Un an mai târziu, a venit pe lume şi un fiu, Nicolae.
În ciuda sfaturilor primite de la mama ei, Maria a preferat să renunţe la şcoală pentru a se căsători la rândul ei, la o vârstă foarte fragedă. Avea numai 10 ani când s-a căsătorit, iar şase luni mai târziu s-a născut Ion, fiul Mariei, şi nepotul Rifcăi, bunica de 23 de ani.
Acum, Ion are doi ani şi, deşi se bucură că este bunică, Rifca şi-ar fi dorit ca fiica ei să nu facă aceeaşi greşeală ca şi ea, renunţând la studii pentru a deveni soţie şi mamă.
Recordul precedent privind cea mai tânără bunică din lume îi aparţine unei britanice de 26 de ani.