Filmul „Roma” și serialele „The Americans” și „The Marvelous Mrs. Maisel” au fost marii câștigători ai galei Critics' Choice Awards 2019, ce s-a desfășurat duminică seară în Santa Monica, Statele Unite ale Americii.
Potrivit Hollywood Reporter, deși lungmetrajul „The Favourite” al lui Yorgos Lanthmos era favorit, cu 14 nominalizări, cele mai multe premii în domeniul cinematografiei le-a obținut drama „Roma”.
Pelicula lui Alfonso Cuaron, filmată în alb și negru, a primit premiile pentru cel mai bun film, cel mai bun lungmetraj străin, cel mai bun regizor și cea mai bună imagine.
„The Favurite” a fost recompensat cu două premii, pentru cea mai bună actriță – Olivia Colman – și cea mai bună distribuție.
Filmele „Black Panther” şi „Vice” au primit câte trei premii, cel din urmă şi pentru cel mai bun actor, Christian Bale.