Robert Turcescu: Cânt pentru fiica mea, Ioana

.

Sub soarele blând al toamnei, la Sinaia, am stat de vorbă cu Robert Turcescu, emoţionat înaintea primului concert oficial al trupei pe care a înfiinţat-o, Casa Presei. După repetiţii, i-am pus sub semnul întrebării decizia de a se reîntoarce la o pasiune veche.
De ce te-ai reapucat de muzică? Te-ai plictisit de viaţa de ziarist?

Nu, acum doi ani, de ziua mea, mi-am făcut cadou o chitară la care visam de când eram mic. Şi am avut sentimentul acela din copilărie când, prin clasa a 4-a, am jinduit după o minge de fotbal. Costa foarte mult la vremea respectivă şi am negociat cu tata că, dacă iau premiu, să-mi cumpere mingea aceea. Văzând chitara în vitrină, nu m-am mai abţinut, mi-am dat seama că trebuie să fie a mea. Apoi, având-o acasă, de dragul ei m-am reapucat de studiat. După care, într-o doară, am dat un anunţ pe Twitter cum că vreau să fac o gaşcă. Ca nume de trupă, m-am gândit şi la varianta „Casa Scânteii”, dar nici unul dintre noi nu are apucături de stânga.

Meseria de jurnalist este o condiţie pentru un membru al grupului „Casa Presei”?

Condiţia de bază este să nu-şi dorească să trăiască din asta. În momentul în care intri în tiparul muzicianului care trebuie să trăiască din ceea ce produce, situaţia se schimbă, trebuie să abandonezi ceea ce ai făcut până atunci. Or, eu nu vreau să abandonez jurnalistica, nu vreau nici să las muzica, în momentul de faţă.

Vreau să mă bucur de ambele ipostaze, căci pentru mine muzica este genul de balsam pe care îl foloseşti la un moment dat, după ce te-ai târât prin zgură. Doar că redescopăr că muzica este foarte grea şi că Oana (n. red.: cântăreaţa Oana Sîrbu, iubita lui Robert Turcescu) are dreptate când îmi spune acelaşi lucru: muzica e grea.

E bine, ai un consilier….

Da, am un consilier şi papuci în cap la propriu, căci în momentul în care greşesc (şi greşesc!), zboară papucii. Degeaba îi spun că repet. Ea are auz perfect, eu nu am.

Ce zice fiica ta despre apucăturile tale muzicale?

Fiica mea, Ioana, este rockeriţă convinsă şi pentru ea ideea că tati a sărit din cămaşa de la televizor în blugi este foarte cool. Îi place muzica, o încurajez să cânte, va veni şi ea la concert, alături de toată familia mea. Sunt un norocos, din acest punct de vedere, am avut mereu familia aproape de mine. E aici, cu mine, şi prietenul meu cel mai bun, vor veni şi oamenii cu care lucrez la emisiune. E bine, te simţi apărat.

Ai emoţii?

Normal, grija mea cea mare este să nu-i dezamăgesc pe cei dragi, şi în mod special pe fiica mea. Ea trebuie să vadă ceva care să-i placă, să-i lase o amintire dragă. În seara asta voi cânta pentru fiica mea, Ioana!

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale