Destinaţiile excentrice nu se lasă nici ele mai prejos, asta pentru că tarifele agenţilor porpun sejururi mai mult decât accesibile şi discounturi palpabile la jumătate de preţ.
Dacă vrei să vezi Republica Dominicana în ajun de sărbători, o vacanţă de 5 zile în Punta Cana, la un hotel de cinci stele, costă începâd de la 273 de euro, cu reducere de 50% la agenţia Alltur, cu servicii all inclusive, în timp ce în perioada Revelionului, preţul porneşte de la 541 de euro. Singurul cost neinclus rămâne biletul de avion.
Pentru cei care preferă atmosfera exotică a Dubaiului, pot găsi, la Prestige Tour, oferte începând de la 850 de euro de persoană, pentru 6 nopţi la hotel de patru stele şi transport cu avionul inclus.
Iar dacă alegi un sejur în insulă Tenerife, pregăteşte-te să tai mai mult din economii. O vacanţă la final de an te costă în jur de 1.000 de euro, pentru 6 nopţi de cazare, dar poţi găsi oferte şi la 900 de euro, cu aceleaşi servicii şi beneficii, dacă te înscrii până la 30 noiembrie.
La pachetele early booking, Prestige Tour oferă reduceri între 10 şi 15% pentru cei care îşi fac planurile de vacanţă până pe 30 noiembrie, ne spune Cosmina Vladu, directorul general al agenţiei.
Aşadar, un sejur de 4 nopţi la Paris nu ar trebui să te coste mai mult de 570 de euro, dacă faci rezervarea din timp. Pentru cei cu gusturi futuriste, pachetele early booking către Valencia încep de la 570 de euro de persoană, dar dacă alegi ca destinaţie de Revelion Praga, sejurul pentru finalul de an nu depăseşte 400 de euro.
Şi agenţia touroperatoare Happy Tour vine cu reduceri în prag de sărbători. O vacanţă de 4 zile la Munchen în perioada sărbătorilor de Crăciun, costă 128 euro la hotel de patru stele, cu mic dejun inclus, fără transport însă. De asemenea, şi companiile aeriene propun reduceri în această perioadă, astfel că, achiziţionat din timp, biletul de avion te costă în jur de 250 de euro.
Reducerile agenţiilor te aşteaptă până la începutul lunii decembrie, însă indicat este să te grăbeşti dacă vrei să prinzi un sejur mai ieftin din oferta limitată. Poţi vizita şi Târgul Internaţional de Turism „Winter Holiday”, deschis între 7 şi 10 octombrie, la Palatul Parlamentului.