Avem veşti bune-bune legate de programul TV de weekend: sâmbătă îl vedem pe Jonathan Rhys – Meyers în „August Rush”. Azi avem film cu Anne Hathaway…
iar duminică ne delectăm cu o capodoperă de trei Oscaruri.
Vineri:
Rachel se mărită, HBO, 22.00: Rachel Buchman (Rosemarie DeWitt) urmează să se mărite cu bărbatul vieţii ei. Când părea că totul va fi aşa cum a visat, apare în scenă Kym (Anne Hathaway, nominalizată la Oscar şi la Globurile de Aur pentru rol şi premiată la Critics Choice Award), oaia neagră a familiei. Ea readuce în memoria tuturor un întreg şir de crize existenţiale şi de conflicte cauzate de alcool. Sâmbătă: August Rush, Acasă, 20.30: Lyla (Keri Russell) este o violoncelistă renumită, iar Louis (Jonathan Rhys-Meyers) este basist într-o trupă de rock care cântă în baruri. Ei se îndrăgostesc, iar după o noapte petrecută împreună sunt nevoiţi să se despartă. Din iubirea lor se naşte totuşi un copil, pe care tatăl Lylei îl duce la un orfelinat, spunându-i fiicei sale că bebeluşul a murit. Peste 11 ani, micuţul Evan pleacă de la orfelinat să îşi caute părinţii, dar ajunge nepregătit pe străzile New York-ului. Totuşi, el este convins că muzica îl va aduce aproape de părinţii lui. După multe peripeţii, talentul lui muzical este răsplătit cu un mare concert în Central Park, la care Lyla şi Louis se întâlnesc pentru prima dată după mulţi ani.
Duminică Moonstruck, TVR 2, 23.10 : Când luna plină apare pe cerul din Brooklyn, orice se poate întâmpla, iar pentru văduva Loretta Castorini (Cher, care a primit premiul Oscar pentru rol) faptele ce vor urma sunt influenţate de astrul ceresc. Mai întâi, Loretta acceptă să se mărite cu un bărbat (Danny Aiello) pe care nu îl iubea, dintr-un exces de romantism: i-a plăcut ei cum a cerut-o de nevastă, adică cu trandafiri, şi în genunchi.
Înainte ca nunta să aibă loc, Johnny Cammameri, viitorul soţ, e forţat să plece în Sicilia natală pentru a-şi vedea mama aflată pe patul de moarte. Între timp, în viaţa Lorettei apare fratele lui Johnny, Ronny (Nicolas Cage). Relaţia dintre cei doi bărbaţi e încordată, Ronny învinovăţindu-l, de câte ori are ocazia, pe fratele mai mare pentru infirmitatea lui (nu are o mână).
Rolul Lorettei a fost scris iniţial pentru Sally Field. În rolul mamei Lorettei apare Olympia Dukakis, câştigătoare a Oscarului pentru rol feminin secundar. Al treilea Oscar l-a primit scenaristul John Patrick Shanley.
Mai multe recomandări şi un program TV complet găsiţi pe TVmania.ro.