Razvan Marc: ”Pentru mine bucătăria thailandeză miroase a lemon grass, coriandru, galangal şi lapte de cocos. Am încercat şi insecte prăjite …”

.

Mâncarea thailandeză e gustoasă, iar cea tradiţională e sănătoasă.
Tocmai de aceea am ales să vorbim despre acest subict cu Răzvan Marc, pentru că, în drumeţiile sale prin Thailanda, a gustat şi curry ucigător de picant, dar şi porc prăjit cu zahăr la micul dejun. Din farfuria lui nu au lipsit nici insectele prăjite. Interesant, nu?

Despre mâncare thailandeză se spune ori că e plină de gusturi ciudate, ori că e foarte delicioasă. Tu cum ai descrie bucătăria din Thailanda?
Eu susţin categoria foarte delicioasă. Fără a pretinde că sunt un specialist în bucătărie, sau bucătar, cred că pentru a cunoaşte o ţară cu adevărat trebuie să îi cunoşti şi bucatele, cele reale de zi cu zi şi nu cele făcute doar pentru turişti. Nici noi nu mâncăm sarmale în fiecare zi, aşa cum nici thailandezii nu mănâncă în mod special supe cu nucă de cocos sau creveţi de dimineaţă până seara. Dar fac parte din bucătăria lor. Cum aş descri-o? De încercat musai!

Cât de sănătos se găteşte în Thailanda?
Nu se gateşte nici mai sănătos nici mai nesănătos decât în alte părţi. Depinde unde mănânci. În esenţa ei, bucătăria thailandeză este foarte sănătoasă: orez, peşte, multe legume, ierburi aromatice, ardei iuţi, fructe proaspete. Ca în unele locuri, igiena lasă de dorit, sau în altele se face economie de ingrediente, adăugându-se potenţiatori de gust şi alte chimicale, dar asta e o altă poveste. Însă există multe locuri în Thailanda, la ţară sau la oraş unde se găteşte curat şi foarte sănătos. Trebuie doar să urmezi nişte reguli simple, valabile oriunde în lume: mănâncă în locuri unde sunt mulţi client şi uită-te puţin să vezi cum arată bucătăria, bucătarul şi în ce condiţii îţi prepară mâncarea.

Cum mănâncă thailandezii, cum se impart mesele la ei, ce conţine de exemplu un mic dejun sau un prânz copios?
Thailandezilor le place să mănânce în grup, cu prietenii sau familia. Rar vezi un thailandez care ia masa singur. Sunt mari băutori de cafea dulce, cu lapte condensat şi eventual cu gheaţă. Orezul sau tăiţeii nu lipsesc din meniu, alături de o supă şi de cel puţin două feluri, unul cu carne şi altul cu peşte. Nu cred că există mâncăruri special pentru mic dejun, prânz sau cină. O supă sau o porţie de pad thai se mănâncă cu aceeaşi plăcere la orice oră a zilei. Mâncarea se aduce în porţii mari la masă şi fiecare se serveşte în bolul sau farfuria lui. Nu e politicos să foloseşti propria lingură sau furculiţă pentru a lua mâncare din farfurie sau platoul comun. Și încă ceva-thalandezii mănâncă folosind tacâmuri ca şi noi, beţişoarele nu se folosesc la ei.

Dă-ne te rog câteva exemple de mâncăruri provinciale?

Curry-uri ucigător de picante se mănâncă mai ales în partea de sud, dar sunt mâncăruri commune peste tot prin ţară. Tot în sud am mâncat porc prăjit la micul dejun ( bun, dar cam prea dulce pentru că e gătit cu zahăr). Salată picantă de papaya verde este bună şi răcoritoare şi se poate găsi peste tot, mai ales la ţară. În nord am mâncat o supă de dovlecei umpluţi cu carne tocată de porc, în insule şi de-a lungul coastei multe fructe de mare, gătite cu ierburi şi condiment specific. Petrecând mult timp în Bangkok am avut şansa să mănânc specialităţi din toate zonele ţării. Am încercat şi insecte care se mănâncă prăjite în partea de este şi nord-est a ţării.

Care sunt condimentele folosite des la ei şi dă-ne câteva exemple de mâncăruri comune?
Pentru mine bucătăria thailandeză miroase a lemon grass, coriandru, galangal- un fel de ghimbir mult mai aromat şi lapte de cocos. Cele mai commune mâncăruri suny fără doar şi poate pad thai-ul- tăiţeii tradiţionali şi supa tom yum cu pui sau creveţi.

Tu ce preferi?
Desertul. Nu că thailandezii sunt nişte patiseri celebri, însă orezul cu lapte de cocos şi mango bine copt este cel mai bun desert din lume.

Dar bucătăria regală thailandeză?
Cu scuzele de rigoare, cred că toată bucătăria thailandeză este regală. E adevărat, sunt unele mâncăruri sau modalităţi de perparare care se constituie în această categorie aparte, însă nefiind de specialitate nu pot să dau prea multe amănunte. Știu că la un banchet regal mâncarea este aranjată atât de frumos că îţi taie răsuflarea. De la pepeni sculptaţi, până la explozii de culori, de la combinaţii de legume din farfurii, totul este făcut pentru feţe regale.

Cum sunt salatele thailandeze?
Bune şi proaspete. Conţin cele mai proaspete legume, majoritatea sunt cu carne, picante şi nu îngraşă. Cele mai cunoscute sunt cele cu papaya, vinete sau pomelo şi sunt garnisite cu carne de porc, sau de vită, cu kafir lime, lemon gras şi pasta de chili. Am uitat să spun de un sos pe care thailandezii îl folosesc ca acoperământ la orice mâncare- e vorba despre o combinaţie de sos de peşte care se numeşte phirk nam pla.

Ce le-ai recomanda tutiştilor români care poposesc în Thailanda?
Must eat: Pad thai, Tom Kha Soup, King Prawn la grătar, supă tom yum (picantă şi cu şi făra lapte de cocos) şi, bineînţeles, mango and sticky rice. Partea bună e ca în caz că nu se vor omorî după măncarea tailandeză, peste tot pe unde ajung turiştii vor găsi şi alte tipuri de mâncare. Pizza sau fish and chips, de exemplu.

Citeşte despre restaurantele de familie cu mâncare traditionla din Lisabona pe www.ecotrend.ro

    
Vedete din Romania Vedete internationale