La sud de Viena, în mijlocul podgoriilor şi la doi paşI de Pădurea Vieneză, eleganta staţiune Baden te aşteaptă s-o vizitezi pe tot parcursul anului.
Cândva reşedinţă imperială de vară, Baden oferă nu doar numeroase delicii culturale şi culinare, dar şi oaze de wellness sau variante de shopping. Puţin mai departe, mergând către graniţa cu Ungaria, izvoarele termale se înmulţesc, aşa că nu e de mirare că în întreaga regiune Burgenland eşti întâmpinat de complexuri de wellness, care se întrec în servicii şi răsfăţuri pentru clienţii lor. Să nu crezi că băile termale sunt rezervate numai celor bogaţi.
E adevărat că poţi alege să te cazezi într-o pensiune de top, din care să ai acces direct către zona de băi şi spa a staţiunii, îmbrăcat doar în halatul de baie, sau unul dintre hotelurile de primă clasă, care au propriile dotări balneare. Dar există şi hoteluri comode şi pensiuni mai ieftine, unde te vei bucura de ospitalitatea tradiţională austriacă şi vei avea, în acelaşi timp, posibilitatea să mergi la băi. Mai mult, la plecare, recepţionerii îţi vor oferi şi un voucher de reduceri în Outletul de la Parndorf, ca să-ţi fie shoppingul şi mai plăcut în drumul către casă. Ai mai jos câteva oferte croite pentru toate buzunarele. Citeşte mai multe despre oraşul imperial Baden şi despre complexurile termale din Burgenland şi Wienervald în revista unica de februarie.
Concediu la băi termale, hotel Puchas Plus 4* – Stegersbach, Burgenland
Pachetul include: • cazare în cameră confortabilă şi spaţioasă, cu mobilă din lemn de pin, frigider şi balcon • mic dejun tip bufet delicious, cu specialităţi din regiune • bautură de întâmpinare la barul hotelului • intrare zilnică la băile termale Therme Stegersbach & Saunawelt (cu acces direct din hotel) • spaţiu de relaxare rezervat la băile termale • geantă cu halat de baie şi prosop pentru saună pe durata sejurului • un pahar de punci sau vin fiert la focul şemineului • participare la programul activ „bewusst-bewegen” al Centrului de sănătate şi masaj Stegersbach Preţ pachet: 3 nopţi – de la 254 Euro/persoană 5 nopţi – de la 399 Euro/persoană
Villa&Spa, Hotel Villa Gutenbrunn 4* – Baden bei Wien, Padurea Vieneză
Hotelul este deschis recent, într-o clădire istorică, în care gazdele au reuşit să creeze, în casa în care chiar Beethoven a petrecut două veri întregi de relaxare ţi tratament, o atmosferă intimă. Un avantaj special este accesul direct din hotel la Băile Termale Romane (Romertherme), aflate în vecinătate.
Pachetul include: • 6 nopţi de cazare cu mic dejun sub formă de bufet • o intrare de o zi la Băile Termale Romane (Romertherme) • Badener VIP Card • Halat de baie/şlapi pe parcursul sejurului
Preţ pachet: 387 Euro/persoană în cameră dublă Supliment cameră single: 117 Euro
Zile romantice în doi la complexul wellness Linsberg Asia 4* – Bad Erlach, Alpii Vienezi
Cufundaţi-vă în atmosfera aparte şi de relaxare de la centrul Linsberg Asia, fie că este vorba de o cină romantică sau de un masaj reconfortant pe ea şi el. Veţi fi fascinate! Pachetul include:
• cazare în cameră dublă superioară “Orhideea” • o sticlă de şampanie şi o cutie de praline în cameră • mic dejun bogat, sub formă de bufet suedez • cină cu mai multe feluri, la alegere • o cină la lumina lumânărilor • zilnic coş cu fructe în cameră • o băutură de bun-venit la barul sau în lounge-ul hotelului • halat de baie, prosoape şi papuci pe durata sejurului • un masaj St. Barth Elasticity (30 min) şi un masaj clasic (25 min) • acces la toate facilităţile din complexul termal, inclusiv saună • acces gratuit la internet, închiriere gratuityă de biciclete • acces gratuit la la cursurile de mişcare (yoga, qi gong, mental balance etc.)