Timpul devine ceva ce pare să-ți lipsească din ce în ce mai mult. Parcă nu știi cum să te mai împarți între casă și serviciu, cum să-ți mai rupi timp să mai stai și de vorbă cu copilul.
Ai putea crede că doar petrecând cât mai mult timp cu cel mic îl vei face să se simtă iubit, dar cel mai important lucru este, după spusele psihologului Cristina Ion-Rădulescu, calitatea clipelor pe care le petreceți alături.
► Micile momente de zi cu zi
Să nu crezi că este nevoie să se întâmple ceva extraordinar: micile momente de zi cu zi sunt cele care contează. Uneori, uităm să le prețuim și credem că lucrurile cele mai importante sunt evenimentele care par să ne schimbe viața. Chiar dacă le ținem minte primii pași sau primele cuvinte, când copiii cresc parcă uităm să ne bucurăm cu adevărat de ei, de clipele obișnuite, în care poate nu simțim că facem mare lucru, dar suntem împreună. Și totuși, acestea le vor rămâne întipărite în minte.
►Timp de calitate
Există femei care nu lucrează și stau cu copiii, dar, uneori, aceștia se simt singuri. Cristina este de părere că, „în pofida faptului că petreci puțin timp cu cel mic, dacă ești cu adevărat prezentă, acele momente se pot transforma într-o experiență cu adevărat valoroasă. Copilul va înțelege că este iubit și va simți că ai grijă de el chiar și atunci când nu îi ești alături”.
► Ritm încetinit
Și totuși, te-ai putea întreba: de unde timp, chiar și atât de puțin? Mulți dintre noi au un stil de viață foarte agitat. Ar fi bine să vedem ce putem face ca să mai încetinim mersul rapid. Gândește-te bine la ce activități poți renunța. Există unele lucruri care ne umplu programul în mod inutil. De câte ori poate nu te-ai uitat la televizor ore în șir, pentru a te gândi apoi că nu ai văzut nimic interesant? În plus, renunță la perfecționism. Chiar trebuie să fie casa lună 24 de ore din 24? Nu înseamnă să lași totul de izbeliște, dar puțină dezordine nu a omorât niciodată pe nimeni.
Bineînțeles că îi iubești. Dar de câte ori le arăți sau le spui? Contează gesturile de afecțiune. O îmbrățișare sau o sărutare când pleacă la școală îi vor face fericiți, asta, bineînțeles, până să intre în adolescență. Și relația cu soțul tău poate fi un exemplu pentru ei. Dacă există armonie între voi, vor copia exemplul vostru de relație. O vorbă înțeleaptă spune că atunci când îți educi fiul, îl educi, de fapt, pe fiul fiului tău. Și, nu uita, nu este nevoie de fapte eroice, pentru că lucrurile mici sunt cele care contează cel mai mult.
ÎNVAȚĂ SĂ SPUI șI «NU»
„Mămicile cu program lung de muncă sunt tot mai des întâlnite în ziua de azi. Ce să facă femeia să nu înnebunească sub toată această presiune? În primul rând, trebuie să învețe să fie foarte organizată, să aleagă cele mai importante activități, lăsându-le deoparte pe celelalte. În plus, multe femei trăiesc cu impresia că ele fac mai bine un lucru, de aceea preferă să se ocupe personal de toate. Nu ar fi rău să învețe să delege. Poate că, la început, nu vor fi chiar mulțumite de cum rezolvă soțul sau copiii unele aspecte, dar, dacă le vor acorda încredere, vor vedea că se pot descurca. Ar mai trebui să învețe să zică și «nu», când li se cere să facă ceva în plus.”