Ce vezi de Crăciun la televizor

.

Momente comice „în familia” Antena 1

Şi Antena 1 vrea să îşi ţină telespectatorii aproape în perioada Sărbătorilor, unde gazdele emisiunilor speciale vor fi comicii Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru, Răzvan şi Dani şi Mihaela Rădulescu.

În noaptea de Ajun, de la ora 20.30, eternii maeştrii ai umorului, Nae şi Vasile, te vor colinda, împreună cu artiştii invitaţi – Loredana, Voltaj, Heaven şi Nicolae Furdui Iancu -, cu glume şi colinde.

Costumaţi în Prâslea cel Voinic şi Dănilă Prepeleac, Răzvan şi Dani îţi dau trezirea sâmbătă dimineaţă de la ora 11.00. Dar nici Moş Crăciun, Ileana Cosânzeana, Gulliver, Albă ca zăpada şi cei şapte pitici nu vor lipsi din platoul emisiunii celor doi, sub fiecare personaj fiind câte o vedetă, în timp ce pe Mircea Badea şi Mihai Gâdea îi poţi vedea în ipostaze inedite.

Duminica, sărbătoreşte în familie cu Mihaela Rădulescu care îţi dă întâlnire în două ediţii speciale. În primele două zile de Crăciun, invitaţi de marcă – George Ivaşcu, Rodica Popescu Bitănescu, Ştefan Hruşcă – te vor binedispune cu scenete, glume şi muzică live, dacă deschizi televizorul de la ora 13.00.

Iată şi o comedie excepţională, cu regretatul Leslie Nielsen, pe care ţi-o recomandăm de la ora 17.00.

„Copii de închiriat” spune povestea unui proprietar de birou de închirieri, care are o idee năstruşnică: să închirieze unor familii din apropiere copii de la orfelinatul din localitate. Din distribuţie, mai face parte şi Christopher Lloyd.

Animaţii şi filme de execepţie la Prima Tv

La Prima poţi urmări cele mai frumoase animaţii şi comedii, dacă alegi să stai cu ochii pe micile ecrane.

Vineri, puţin după 21.00, poţi urmări filmul „Jurnalul unei dădace”, povestea unei tinere care se angajează ca dădacă la un cuplu bogat din Manhattan. Curând, descoperă cât de dificil este puştiul acestora, dar şi că pe palier locuieşte un vecin simpatic.

„Fantasia” este o pelicula animată din 1940 ce adună opt poveşti desenate care se desfăşoară pe un fundal muzical clasic excepţional – Ceaikovsky, Beethoven, Schubert -, iar în poveste apar Mickey Mouse, zâne, dinozauri, crocodili şi un puternic vrăjitor. Aventura începe de la ora 19.30.

În a doua zi de Crăciun, de la 19.30, „Echipa de căţei” te invită într-o aventură palpitantă şi periculoasă, aşa cum trăiesc cei cinci pui de Golden Retrevier, adoptaţi de familii diferite. Când stăpânii lor lipsesc, cei cinci se întâlnesc pentru a se juca împreună. Aşa se întâmplă şi când un camion de îngheţată le dă ziua peste cap: şoferul maşinii lasă uşa deschisă şi cei cinci căţei se furişează înăuntru.

„Valorile familiei Addams” continuă povestea celei mai ciudate familii. Acum, Morticia Addams (Anjelica Huston) devine din nou mămică, iar ceilalţi doi copii – Pugsley (Jimmy Workman) şi Wednesday (Christina Ricci) – caută moduri ingenioase de a-l omorî pe cel mai mic frăţior. Filmul este difuzat luni, în a treia zi de Crăciun, începând cu ora 21.15.

Foto: PR

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton