Profeţiile bătrânei Vanga despre izbucnirea celui de-al treilea război mondial în 2010 a dezamăgit lumea care se încredea orbeşte în cuvântul pofeţilor ca Nostradamus. Însă, spre dezamăgirea celorlalţi, incredibil de multe alte preziceri s-au dovedit a fi advărate. Atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001, criza economică mondială sau alegerea unui preşedinte american de culoare sunt doar câteva dintre profeţiile marilor vizionari care au demonstrat că viziunile lor nu sunt inepţii de speriat omenirea. Cu o precizie imposibil de explicat, aceştia au văzut schimbările cu ani, zeci de ani sau chiar sute de ani înainte de adeverirea lor, iar anul 2011 nu este nici el unul lipsit de evenimente cruciale, potrivit lor. Află mai jos care sunt predicţiile profeţilor pentru anul acesta, fie că eşti sau nu sceptică.Profeţiile lui Gupta Swami despre RomâniaPe lângă vizionarii celebri Nostradamus şi Vanga, indianul Gupta Swami a emis, la rândul său, cu o precizie incredibilă, căderea lui Gorbaciov, atentatul terorist din Indonezia, căderea navetei Columbia, precum şi execuţia soţilor Ceauşescu, care s-au adeverit una câte una. Iar evenimentele de rău augur nu s-au încheiat, astfel că profesorul indian a prevăzut în cazul României o nouă revoluţie în acest an. Acelaşi profet vorbeşte şi despre o misiunea spirituală a ţării noastre, prin care va "redresa spiritual umanitatea", însă după o serie de cutremure şi cataclisme fără precedent. Ortodoxia semnalează scenarii "sângeroase"Pustnicul Zosima din Munţii Rarău a prevestit atentatul terorist din SUA şi a proorocit despre o "vărsare de sânge" pentru acest an. De asemenea, sunt preoţi care confirmă izbucnirea celui de-al treilea Război Mondial ce va distruge aproape complet ţara noastră.Potrivit lor, conflictul va începe prin atacul armatei ruse asupra Turciei şi strâmtorilor Dardanele şi Bosfor.Tot în jurul acestei perioade îşi fac loc şi profeţiile lui Melchisedec, un personaj enigmatic care apare în Vechiul Testament ca rege al Salemului. Cunoscut şi venerat în diverse culturi, acesta nota în scrierile sale că în anul 2011 omenirea se va afla în pragul unui conflict mondial care va dura 18 ani, din 2011 până în 2029.Acesta va lăsa în urmă consecinţe oribile iar distrugerile vor fi greu de recuperat în lume.Traian Băsescu va renunţa la preşedinţieŞi clarvăzătoarea Carmen Harra a preconizat câteva schimbări majore pentru acest an în România. Aceasta arată că ţara noastră va fi afectată de revolte tot mai puternice, Traian Băsescu va renunţa la ultimul său mandat de şef al statului, care nu va fi înlocuit de Dan Diaconescu şi nici de Elena Udrea, căci abia în 2018 se întrevede candidatura unei femei. Potrivit ei, anul 2012 va fi începutul unei vieţi noi pe Terra, dar nu generată de o catastrofă mondială. Află pe pagina următoare profeţiile care vor schimba lumea în 2011. Michael Hayek, supranumit Nostradamus contemporan, arată că în 2011 lumea va fi zguduită de un asasinat, iar după acest şoc, oamenii vor asista la un război diferit, unul pacificator.Anul 2011 va însemna sfârşitul Bisericii Catolice, care va continua şi în 2012.În 2011 se vor amplifica fenomenele sociale şi naturale existente deja pe plan mondial. Dacă anul 2010 a marcat pe plan social adâncirea crizei mondiale iar pe plan ştiinţific apariţia unor găuri în pământ (Guatemala şi Germania), anul acesta va amplifica aceste fenomene. Cutremurele de la începutul anului 2010 (ca cel din Haiti) reprezintă începutul necazurilor din 2011, când oamenii de ştiinţă estimează intensificări ale hazardelor naturale. Vor fi cutremure puternice mai ales în emisfera occidentală.La sfârşitul anului, activitatea solara se va înrăutăţi, pentru a atinge maximul în anul 2012.Occidentul se va afla în război cu Iranul, Rusia sau China. Va începe cel de-al treilea război mondial.Vezi care sunt profeţiile care s-au adeverit în lume.Tu crezi în astfel de profeţii?Foto: Shutterstock