Probă de foc pentru concurenții „Chefi la Cuțite”. Florin Dumitrescu: „Este trauma vieții mele”

.

Cel de al 10-lea sezon „Chefi la Cuțite” îi ține în tensiune pe concurenți, dar și pe cei trei chefi. Iar al 14-lea battle este unul de care toată lumea se teme.

Cei trei chefi, Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea s-au mai întâlnit o singura dată cu o astfel de probă, chiar în timpul preselecțiilor, atunci când se luptau pentru amulete. Iar această probă le-a dat tuturor bătăi de cap atunci.

Mini-ustensilele revin la Chefi la Cuțite

Așadar, la Chefi la Cuțite revin mini-ustensilele. Concurenții se vor chinui să gătească în miniatură, folosind crăticioare, cuțitașe și mini-răzătoare.

”Proba asta e trauma vieții mele la Chefi la cuțite!”, a afirmat Florin Dumitrescu.

De asemenea, concurenții rămân uimiți când văd cu ce trebuie să gătească la această probă.

„Nu avem voie să folosim niciun bol, nicio tigaie normală, doar ce se vede?! Nu pot să cred că vom face mâncare în așa ceva!” a reacționat Florica Boboi.

Probă de foc pentru concurenții „Chefi la Cuțite”. Florin Dumitrescu: „Este trauma vieții mele”

Provocarea îl pune din nou în cea mai mare dificultate pe Chef Scărlătescu, cel care iarăși se află în inferioritate numerică – mai are doar trei concurenți.

„Este cea mai ciudată zi pentru mine! Suntem în formulă de trei, a plecat Titus, iar Bontea, care a câștigat doar două battle-uri, are cinci concurenți acum”, a comentat el cu amărăciune.

Cea mai grea zi din istoria „Chefi la Cuțite”

Proba mini-ustensilelor vine imediat după cel de al 13-lea battle care a adus o bătălie a amuletelor. Aceasta a fost ziua pe care chef Florin Dumitrescu a numit-o „cea mai grea zi din istoria Chefi la Cuțite”.

Echipele conduse de Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au avut de gătit câte un preparat la fiecare 10 minute – în total, șase preparate într-o oră. Iar misiunea a devenit tot mai complicată pe măsură de Chefii au declanșat atacurile cu amulete.

Chef Dumitrescu a aruncat cea dintâi amuletă în lupta gastronomică, blocând două instrumente de gătit ale celorlalte două echipe: aragazul și tocătoarele. Lupta la bancurile de lucru a continuat cu o ripostă din partea lui Chef Cătălin Scărlătescu. El a folosit amuleta cu care le-a impus adversarilor să gătească în ștafetă, doi câte doi, schimbându-se la trei minute.

Probă de foc pentru concurenții „Chefi la Cuțite”. Florin Dumitrescu: „Este trauma vieții mele”

Iar atacul decisiv a venit din partea lui Chef Dumitrescu, cel care s-a avântat în bătălia culinară alături de echipa sa, gătind cot la cot cu concurenții, un avantaj oferit de cea de-a doua amuletă folosită de el în ediția de aseară.

„Ce să vă fac dacă nu are tata nicio astfel de amuletă?”, a spus supărat Sorin Bontea care nu s-a putut alătura echipei sale la bancurile de lucru, așa cum a făcut chef Dumitrescu.

Decizia lui Florin Dumitrescu s-a dovedit una cât se poate de inspirată – verdictul dat de handbalistele de la CSM București, invitate să facă degustarea, fiind în favoarea echipei roz, care a obținut astfel o victorie memorabilă.

Titus Antonescu, „leopardul cu trei vieți”

Această seară a fost una cu multe emoții pentru Titus Antonescu. Concurentul a avut cea mai slabă farfurie la probele individuale, însă, atunci când își lua la revedere de la concurenți, chef Sorin Bontea a scos amuleta care l-a salvat. Astfel, Titus a ajuns în echipa argintie și niciun concurent nu a părăsit emisiunea.

Probă de foc pentru concurenții „Chefi la Cuțite”. Florin Dumitrescu: „Este trauma vieții mele”

„Pleacă din echipa lui Dumitrescu, ajunge la mine în echipă și acum, în loc să plece acasă, ajunge la Bontea. El e leopardul cu trei vieți”, a comentat cu umor Chef Scărlătescu despre cel mai îndrăgit dintre concurenții acestei ediții „Chefi la Cuțite”.

Sursă foto: PR

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton