Primele jocuri pe calculator. Ţi le mai aminteşti?

.

Explorarea primului calculator Pentium târziu în anii 90 a însemnat mai presus de orice descoperirea jocurilor video. Astăzi, industria jocurilor video a atins niveluri impresionante…
 …în ce priveşte imaginaţia, strategia şi tehnologia, dar cu toatea acestea, cele mai memorabile jocuri rămân cele care ne-au oferit primele experienţe de gameri debutanţi.

Iată câteva dintre cele celebrele jocuri video care ne-au fascinat odată cu primele calculatoare.

Tetris

Cine s-ar fi gândit că aşezarea unor pătrăţele poate fi aşa distractivă? Tetris este probabil cel mai cunoscut joc din toate timpurile care a creat o dependenţă incredibilă la nivel global.

Deşi toată strategia jocului era să aşezi nişte cuburi colorate, doar cu multă perseverenţă reuşea cineva să ajungă la nivelul 10, din cele 100 de niveluri disponobile pe consola de jocuri lansată de Nintendo.
Alexei Pajitnov a creat în 1985 cel mai popular joc din ţările est-europene în anii 90. Prima versiune a Tetris a fost în alb-negru şi fără sunet.

Pac-Man

Conceput de firma Namco, Pac Man a fost un hit şi a devenit un adevărat fenomen cultural în urmă cu 30 de ani.

Pac Man era un disc galben pe care trebuia să îl plimbi de-a lungul unui labirint şi să îl faci să mănânce cât mai multe biluţele, încercând în acelaşi timp să nu fie prins de fantome sau monştri. Pentru puncte bonus, fructele care apar pot fi de asemenea mâncate. Când Pac-Man înghite o bilă albă, fantomele capătă culoarea albastră şi pot fi de asemenea înghiţite. Chiar dacă jocul are 256 de stagii, ultimul nivel nu poate fi terminat datorită unei probleme apărute la crearea jocului, conform enciclopedei online wikipedia.

Jocul a lansat un desen animat şi cântece pop, devenind unul dintre cele mai copiate jocuri din toate timpurile.

Pong

Pong este sinonim cu începuturile modeste ale jocurilor video, fiind primul joc arcade lansat pe piaţă, creat în 1972 şi disponibil publicului larg trei ani mai târziu.

Ideea jocului a apărut însă mult mai devreme, creatorii lui, Thomas T. Goldsmith şi Estle Ray Mann, inspirându-se din dispozitivele folosite pentru urmărirea rachetelor folosite în razboi, creând astfel un un joc simulator de rachete pe un tub catodic.

Super Mario

Instalatorul micuţ, grăsuţ şi mustăcios, care încearcă în zadar să o salveze pe prinţesa Peach din ghearele monstrului Shadow Mario este unul din cele mai cunoscute personaje din istoria jocurilor video.

Faimosul personaj, precum şi toate celelalte care apar în serie ca Bowser, Toad, Wario, Donkey Kong şi Yoshi, au fost creat de celebrul designer japonez Shigeru Miyamoto.

Super Mario a fost lansat în Europa în 1992 şi a demonstrat performanţele tehnice ale consolei Nintendo Entertainment System (NES).

Super Metroid

Metroid a fost lansat de Nintendo la începutul anului 1986, pe legendara consolă NES.

Jucatorul joacă în rolul lui Samus Aran, care explorează o nouă lume de dimensiuni impresionante. Metroid combină mai multe elemente de gaming, printre care Jump n Run, Adventure si Egoshooter.

Descoperă cele mai distractive jocuri pentru iPad.

Foto: Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale