Unele persoane ne rămân întipărite în minte și ne inspiră încredere încă din primele secunde în care am făcut cunoștință cu ele. E drept că se întâmplă rar, dar, în același timp, te face să te întrebi ce calități te-au impresionat atât de rapid la persoana respectivă și ce ai putea să înveți de la ea.
O primă impresie bună ține atât de imaginea ta, de limbajul non-verbal, cât și de comportamentul pe care îl adopți, dar și de unele lucruri pe care nu ai cum să le controlezi. Unii oameni sunt pur și simplu mai carismatici sau au un șarm aparte, dar dacă știi cum să îți construiești o imagine plăcută și să spui lucrurile potrivite, ai toate șansele să impresionezi. Iată care sunt primele detalii pe care le observă cineva când faceți cunoștință pentru prima oară:
Imaginea este decisivă pentru a te face plăcută
Aspectul fizic are un rol decisiv în a face o impresie plăcută și nu este vorba despre cât de bine arăți, ci despre cât de mult te îngrijești. Începe prin a analiza modul în care te îmbraci. Ținutele tale trebuie să fie adecvate contextului, decente și impecabile. Niște haine curate și fără nicio cută transmit celeilalte persoane că ești o tipă responsabilă, îngrijită și atentă la detalii. Când ai o întâlnire importantă sau un interviu, un astfel de aparat profesionist te poate ajuta să te prezinți corect și să transmiți un mesaj pozitiv încă de cum ai intrat pe ușă.
În al doilea rând, o coafură lejeră, care nu este încărcată de produse de styling arată mult mai natural și te fac să fii mai plăcută în ochii celor din jur, iar un machiaj cât mai discret, mai ales pe timpul zilei, da semnale bune în ceea ce te privește.
Un zâmbet sincer spune că ești o persoană de încredere
Suntem mai atrași de persoanele vesele și optimiste și mai dispuși să le dăm o notă mare pe scara încrederii. Durează o zecime de secundă pentru ca cineva să decidă dacă suntem sau nu de încredere, iar un zâmbet amabil și plin de farmec îți crește șansele de a te face plăcută. Pe de altă parte, un zâmbet forțat va fi perceput ca un semn de nesinceritate, iar oamenii vor fi mai precauți în privința ta și va dura mai mult să îi convingi că și-au făcut o părere greșită. O postură corectă, un zâmbet, menținerea contactului vizual și o strângere de mână fermă sunt gesturi care transmit mai mult decât vorbele și îl fac pe interlocutor să te vadă drept o femeie sigură pe ea și responsabilă.
Limbajul non-verbal, la fel de important ca o conversație
Când stăm de vorbă cu cineva, involuntar îi analizăm și limbajul corpului. Acesta te poate da de gol când ai emoții, când nu te simți în largul tău sau când nu îți convine ceva. De exemplu, persoanele care își țin brațele încrucișate sunt percepute ca fiind mai închise sau ca și când ar avea ceva de ascuns, cele care se uită la ceas dau semne că sunt plictisite, iar când te joci cu o șuviță de păr, cealaltă persoană poate crede că încerci să flirtezi, chiar dacă pentru tine este doar un tic. Trebuie spus însă că este greu să ne controlăm limbajul non-verbal obișnuit fără să se vadă. Dacă nu îți stă în fire să gesticulezi foarte mult, încearcă să îți relaxezi corpul puțin și să te exprimi ajutându-te cât îți este confortabil de mișcările mâinilor.
Manierele ne sunt evaluate după multe criterii
Dacă pentru bunicile noastre manierele însemnau să nu vorbim cu gura plină, acum politețea este evaluată mult mai complex. Să îți închizi telefonul mobil sau să îl ții pe modul silențios în timpul unei întâlniri este un lucru care ține de maniere, la fel și să nu intri în discuții foarte personale, care ți-ar pune interlocutorul într-o poziție stânjenitoare. De asemenea, oricât de bune ar fi intențiile tale, nu întrerupe o persoană când vorbește, chiar dacă nu are dreptate. Poți aștepta să își ducă ideile până la capăt și abia apoi să contracarezi cu argumente.
Cum spui poate fi mai important decât ce spui
Modul în care oferi sau primești criticile este la fel de important. Când ai o atitudine pozitivă și constructivă și nu te simți ofensată dacă ți se arată unde ai greșit, vei demonstra că ești o persoană dornică să învețe și care este suficient de matură încât să nu se supere. O discuție bazată pe argumente este întotdeauna mai dezirabilă decât un amalgam de reproșuri, așa că gestionează cu atenție momentele mai delicate sau tensionate. Tonul pe care îl folosești trebuie să fie unul cald și amabil și este de preferat să faci mici pauze pentru a-ți alege cuvintele, decât să le folosești pe cele greșite.
Cum suntem percepute de cei din jur ține de mulți factori pe care uneori nu îi putem controla, însă, dacă respecți aceste reguli, poți fi sigură că vei face o impresie bună din prima și îți va fi mai ușor apoi să construiești o relație de încredere cu persoana respectivă, indiferent că este vorba despre colegii de la serviciu sau de oamenii pe care îi întâlnești în timpul liber.
Sursă foto: Shutterstock, Copyright: Aaron Amat