Premiile Oscar 2022 au fost decernate duminică seară, 27 martie, la teatrul Dolby din Los Angeles. Gazde evenimentului au fost actrițele Amy Schumer, Wanda Sykes şi Regina Hall. Filmul „CODA” a fost desemnat marele câştigător al galei.
Vedetele care au participat la premiile Oscar 2022 au purtat panglici albastre sau galbene, în semn de susţinere pentru refugiaţii din Ucraina. În cadrul galei a fost transmis şi un apel de ajutor şi a fost păstrat un moment de reculegere pentru ucraineni. Cele mai multe nominalizări de anul acesta le-a avut „The Power of the Dog”, Netflix, cu 12 selecţii, urmat de „Dune” cu 10. Însă „CODA” a fost desemnat marele câştigător al galei.