„Alvin şi veveriţele”, într-o „Misiune imposibilă” la cinema

.

Cadourile de la Moş Crăciun se mai lasă puţin aşteptate, dar cine merge la cinema are parte de surprize frumoase de sărbători.
Luna cadourilor aduce pe marile ecrane unele dintre cele mai aşteptate filme ale anului chiar, aşa cum apreciază criticii americani despre „The Girl With The Dragon Tattoo”.
Astfel că weekend-ul acesta, dacă nu pleci la schi, nu trebuie să ratezi aventurile din cinematografe!

Minciuni adevărate/ De vrais mensonges

Cei care au văzut deja filmul ţi-l recomandă cu multă căldură… specifică sărbătorilor.
Tipic cinematografiei franceze, umorul subtil, imprevizibilul bine regizat şi mimica stupefiată şi caraghioasă a personajelor – o calitate nelipsită a actorilor francezi – fac din acest film al lui Pierre Salvadori o comedie absolut savuroasă, cum poate demult n-ai mai văzut.

Cu Audrey Tautou, Sami Bouajila şi Nathalie Baye în rolurile principale, filmul spune povestea lui Emilie – interpretată de Tautou – care, după ce primeşte şi îi arată o scrisoare de dragoste anonimă mamei sale, intră în încurcătură.

Misiune: Imposibilă – Ghost Protocol/ Mission: Impossible – Ghost Protocol

Eroul misiunilor imposibile îşi reia rolul de superspion imbatabil în cea de-a patra peliculă din renumita franciză, începută de Brian De Palma în 1996 şi continuată de regizorii John Woo (2000), J.J. Abrams (2006) şi premiantul la Oscar Brad Bird în (2011).

Acuzat de un atac terorist cu bombe asupra Kremlinului, agentul operativ MI Ethan Hunt este dezactivat şi renegat, împreună cu restul agenţiei, în momentul în care preşedintele iniţiază „protocolul fantomă”. Lăsat fără acoperire, Ethan trebuie să găsească o cale să reabiliteze renumele departamentului şi să prevină un alt atac. Lucrurile se complică şi mai mult.

Tom Cruise se întoarce la rolul principal, ca Ethan Hunt, alături de o distribuţie internaţională din care mai fac parte Jeremy Renner, Simon Pegg, Paula Patton, Michael Nyqvist, Vladimir Mashkov, Josh Holloway, Anil Kapoor şi Léa Seydoux.

Alvin şi veveriţele: Naufragiaţii/ Alvin and the Chipmunks: Chip-Wrecked

De pe cele mai mari scene muzicale, năstruşnicele veveriţe ajung, într-un nou capitol al vieţii lor de staruri, într-o croazieră plină de neprevăzut.

O parodie după Titanic pe alocuri, întâmplarea face ca vaporul de croazieră să se scufunde, astfel că micile rozătoare ajung să naufragieze (exact) pe o insulă pustie.

Dar se pare că insula nu este aşa pustie cum au crezut la început…

Regia îi aparţine de data asta lui Mike Mitchell, care a mai realizat, printre altele, şi comedia „Un gigolo de doi bani”.
Vei urmări cea de-a treia aventură a veveriţelor 3D, fireşte.

Cumplit de fericită/ Happy, Happy

Familia este cel mai important lucru din lume pentru Kaja. În ciuda faptului că trăieşte cu un bărbat care preferă să meargă la vânătoare cu băieţii şi refuză să facă dragoste, ea ramane o optimistă convinsă.

Dar când vizavi de casa lor se mută „cuplul perfect”, Kaja îşi deschide noi orizonturi şi cu greu îşi poate stăpâni emoţiile. Nu numai că aceşti oameni plini de succes, frumoşi, interesanţi cântă într-un cor, dar au adoptat şi un copil – din Etiopia!
„Happy, Happy” este o comedie norvegiană (semnată de Anne Sewitsky), care are loc de Crăciun.
Distribuţia este asigurată de Agnes Kittelsen, Henrik Rafaelsen şi Joachim Rafaelsen.

Află care sunt toate premierele lunii decembrie în cinema.

Foto: Hepta.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton