Foto: vedetele autohtone în vacanţă

.

Corina Caragea

În ultimii 5 ani, Corina Caragea are o regulă de vacanţă de la care nu se abate: niciun an fără Barcelona. Astfel că şi în jurnalul de călătorie al acestei veri, Corina Caragea a bifat destinaţia ei preferată.

Vizita la grădina zoologică, relaxare în Parcul Guell, plimbări nesfârşite la Sagrada Familia, la plajă, la portul olimpic şi în cartierul gotic sunt doar câteva dintre obiectivele care au colorat minivacanţa Corinei.

Chiar dacă au fost numai fete, Corina şi prietenele ei au sfidat orice regulă şi nu au făcut deloc shopping, ci s-au bucurat din plin de plimbări şi de cea mai bună îngheţată: „De fiecare dată când mă întorc în Barcelona, mănânc îngheţată într-un loc minunat din port şi nu m-am abătut nici de această dată de la obişnuinţă şi astfel, cu o simplă, dar delicioasă îngheţată, le-am convins şi pe prietenele mele să se reîntoarcă aici”, povesteşte Corina.  

Foto: vedetele autohtone în vacanţă

Citeşte continuarea în pagina următoare!

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2 3 4 5

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton