Foto: Dana Rogoz şi Dragoş Bucurenci dau lecţii de prim ajutor

.

Dana Rogoz şi Dragoş Bucurenci ne vor preda lecţii de prim ajutor în cadrul unei noi emisiuni. Ei ne vor învăţa ce să facem când cei din jur au probleme de sănătate.
După fiecare emisiune, vei şti ce să faci când cel de lângă tine are hemoragii, este inconştient, a suferit o fractură, un infarct, etc. Practic, fiecare emisiune este pornită de la o situaţie de criză, iar Daba Rogoz şi Dragoş Bucurenci vor exemplifica tehnicile de prim ajutor sub supravegherea unui medic de la SMURD, care cunoaşte cele mai noi protocoale europene în medicina de urgenţă.

În prima emisiune, cei doi prezentatori ne explică ce avem de făcut când sunăm la 112 şi cum trebuie să comunicăm cu operatorul.

De ce sunt necesare aceste lecţii? Pentru că până şi cea mai rapidă ambulanţă nu poate ajunge la locul unui incident decât la 7 minute de la înregistrarea apelului la 112. Între timp cei care încearcă să acorde primul ajutor pot face greşeli mari, care agravează starea victimelor.

Emisiunea săptămânală de cinci minute începe din 5 noiembrie la Pro TV.

Foto: PR

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale