Rihanna, în ipostaze penibile la un festival

.

Îmbrăcată în sutien şi chiloţi ţintuite cu pietre, cu ciorapi plasă şi o coroană cu pene pe cap, Rihanna a ţinut cu tot dinadinsul să se dea în stambă la un important festival tradiţional din Barbados.
Numită ambasador oficial al ţării sale natale, cântăreaţa, în vârstă de 23 de ani, nu s-a dat în lături de la a face spectacol, aşa că după câteva halbe de bere a renunţat la inhibiţii, alunecând în schimb pe o pantă penibilă.

Ajutată de un „Rude boy” (băiat obraznic), regina carnavalului a urcat pe scenă pentru a executa câteva figuri lascive din coregrafia sa obişnuită.

Cântăreaţa s-a stropit cu bere, s-a urcat pe gâtul unui dansator şi a dansat nestingherit mimând poziţii de sex cu bărbaţii din mulţime.

Rihanna a trimis sărutări mulţimii, a băut şi nu a părăsit atmosfera de petrecere nici la începerea ploii.

Festivalul Grand Kadooment sărbătoreşte încheierea recoltei în Barbados, ţara natală a Rihannei, prilej cu care artista a arătat că nu şi-a uitat originile rudimentare.

Foto: Hepta.ro

    
Vedete din Romania Vedete internationale