În primii ani de copilărie, ele au fost crescute de personalul medical, care a asistat la nașterea lor, trăind într-o creșă specială din cadrul spitalului.
Acolo, surorile Dionne erau supuse la tot felul de studii și de teste și, de două ori pe zi, vizitatorii puteau plăti ca să le privească. Fetițele au devenit foarte repede o faimoasă atracție turistică și mii de vizitatori veneau zilnic să se minuneze de spectacolul celor cinci surori identice.
Când au mai crescut, erau trimise tot mai des în călătorii pentru a fi arătate diferitor demnitari și celebrități. La un moment dat, ele au fost prezentate și Reginei Elisabeta a II-a a Angliei.
Cvintupletele au apărut, de asemenea, și într-o serie de filme fictive despre Dr. Dafoe — bărbatul, care a asistat la nașterea lor și apoi le-a devenit tutore.
Când aveau nouă ani, părinții au câștigat custodia fetițelor de la stat. Din nefericire, în familia lor numeroasă și cu o situație materială precară, fetele erau privite ca pe o modalitate ușoară de a face bani. În anii lor de adolescență, apăreau la diverse evenimente și erau maltratate acasă.
În 1952, când au împlinit 18 ani, imediat ce au devenit adulte din punct de vedere legal, fetele au părăsit casa părintească și au încetat orice relație cu părinții lor și cu Dr. Dafoe. Din acel moment, ele au dispărut din lumina reflectoarelor, departe de presă și popularitate.
Surorile Dionne au ales în schimb să trăiască discret. Trei surori se ocupau de educația copiilor lor, una s-a retras la o mănăstire, iar a cincea a devenit bibliotecară.
Emile Dionne, care s-a călugărit, a decedat în 1954 (la vârsta de 20 ani) din cauza unei crize convulsive.
Marie Dionne a murit 16 ani mai târziu din cauza unei tromboze.
În anii 1990, celelalte trei surori s-au mutat împreună și au continuat să ducă o viață liniștită. În acea perioadă, Yvonne, Annette și Cecile rareori au rupt tăcerea.
În 1977, când s-au născut septupleții McCaughey, ele au publicat o scrisoare, prin care îi sfătuiau pe părinții acestor frați să nu-și crească copiii în lumina reflectoarelor. Scrisoarea se termina cu următoarea frază:
„Dacă scrisoarea noastră va schimba viața acestor nou-născuți, atunci, probabil, viețile noastre au servit unui scop mai măreț.”
În 1998 cele trei surori au primit o locuință, drept compensație pentru toate suferințele provocate de autoritățile din Ontario.
Peste câțiva ani a decedat Yvonne, iar Annette și Cecile au sărbătorit recent a 82-a lor aniversare: în privat și fără fanfare.