Se spune că exista un băiat frumos, deștept și talentat. Era mândria familiei, părinții lui îl adorau. Acest băiat părea că va avea o viață frumoasa și poate că va reuși să schimbe în bine și viața altora.
Din păcate, acest băiat avea un defect, se enerva foarte repede și jignea fără regret atunci când avea aceste accese de furie. Nu-și cerea niciodată scuze și credea că ceilalți erau de vină pentru că se mâniase.
Părinții lui începuseră să se îngrijoreze pentru că accesele lui de furie erau din ce în ce mai dese. Tatăl băiatului a avut o idee și i-a spus băiatului: “Ia punga asta de cuie și ciocanul acesta greu. De câte ori simți că ai un acces de furie, mergi în spatele casei și bate un cui în gardul vechi de stejar. Lovește cuiul cât poți de tare!”
Ce nu știa băiatul era că plăcile din gardul de stejar erau la fel de dure ca fierul și ciocanul era foarte greu de mânuit de un băiat așa mic ca el.
La sfârșitul zilei, băiatul bătuse în gard 37 de cuie. În fiecare zi era din ce în ce mai greu să bată cuie așa că, pe măsură ce timpul trecea numărul de cuie scădea. Să controloze furia devenise mai ușor decât să bată cuie în gard.
A venit și ziua în care nu a fost nevoie să bată niciun cui în gard. În ziua aceea, tatăl său l-a lăudat și i-a spus: “Ca răsplată, în fiecare zi care va trece fără nicio criză de furie, vei scoate câte un cui din gard.”
Multe săptămâni au trecut, dar într-o zi băiatul a ajuns să se laude că nu a mai rămas niciun cui în gard.
Tatăl său a mers cu el în spatele casei și privind gardul i-a spus: ”Te-ai descurcat de minune, dar vreau să observi găurile care au rămas. Indiferent de ce se va întâmpla de acum încolo, gardul nu va mai fi niciodată la fel. Rănind pe cineva la furie are aceleași efecte. Indiferent de câte ori o să-ți ceri scuze, va rămâne mereu o cicatrice a rănii provocate. Un cuvânt urât rănește la fel de rău ca o lovitură. Oamenii sunt mai valoroși decât un gard vechi. Tratează oamenii cu dragoste și respect și evită să lași cicatrici.”