Când am ajuns la spitalul St Mary din Paddington, medicii au crezut că era pe moarte. Doar că nu au spus-o direct: mi-au spus ce cred ei că are și au adăugat rata de mortalitate. Nu am știu dacă acest procent înseamnă probabilitatea de a trăi sau o probabilitatea de a muri și nici nu am vrut să întreb. Diagnosticul a venit 11 ore mai târziu: un virus provocase găuri în creierul lui Clive, făcându-i amintirile să dispară.
Când medicii au reușit să-și dea seama ce are, din întreaga viață a lui Clive mai rămăseseră foarte puține amintiri. Știa că are doi copii dintr-o altă căsătorie, dar nu putea să-și amintească numele lor. Știa cum se numesc unele tipuri de mâncare dar nu putea să le asocieze cu vreun gust, pentru simplu fapt că uitase aceste gusturi. Și, mai ales, știa că este îndrăgostit: de fiecare când mă vedea se bucura din toată inima, chiar dacă uneori crede că nu m-a mai văzut niciodată sau că au trecut ani buni de la ultima noastră întâlnire”.
Cu timpul, Deborah avea să afle că nu doar dragostea a rămas vie în mintea lui Clive ci și muzica. Vizita des capela bisericii din cadrul spitalului și așa a aflat că soțul său încă știe să citească perfect o partitură, să cânte la pian și să dirijeze.
În 1993, după opt ani de chin, Deborah a intentat divorțul. A vândut casa din Londra și s-a mutat la New York în încercarea de a-și reface viața. A continuat să țină însă legătura cu copiii lui Clive. Și să-l viziteze din când în când. S-au scurs astfel nouă ani. Nouă ani în care Clive nu a știut nicio clipă că a divorțat, nouă ani în care nu și-a dat seama că vizitele lui Deborah erau mai rare și nouă ani în care s-a bucurat cu aceeași intensitate de fiecare dată când o vedea.
În 2002, Deborah, sprijinită de întreaga familie a lui Clive, a decis să se recăsătorească. „Ce-ar fi să ne reînnoim jurămintele?”, l-a întrebat. Iar lui i s-a părut o idee grozavă.
Cei doi sunt astăzi din nou soț și soție, iar Deborah îl vizitează zilnic pe Clive la spital.
„Mă întreabă mereu când vin. Atunci când ezit să îi răspund, mă asigură că este totul în ordine și că înțelege că mai am și alte lucruri de făcut. Dar adaugă mereu: ”.