Anii 70, Sainte-Gudule, un oraş din nordul Franţei. Suzanne (Catherine Deneuve) este o femeie de vârstă mijlocie, care trăieşte în umbra soţului ei, Robert Pujol (Fabrice Luchini).
Acesta îşi conduce fabrica de umbrele cu o „mâna de fier”, comportament tiranic faţă de soţie, copii şi lucratorii din fabrică, motiv pentru care toată lumea îl detestă. Sechestrat în timpul unor manifestări de protest ale muncitorilor, Robert Pujol suferă un un atac de cord şi, pe perioada convalescenţei, Suzanne preia conducerea fabricii.
În ciuda scepticismului celorlalţi, se dovedeşte a fi o femeie de acţiune şi, cu ajutorul fostului ei iubit (Gérard Depardieu) – actualul primar comunist al oraşului – reuşeşte aplanarea conflictului şi punerea fabricii pe picioare.
Dar Robert Pujol revine şi lucrurile se complică…
În limba franceză, potiche este un vas sau un obiect decorativ de mică valoare şi de nici un folos real, practic, care se pune pe un raft sau într-o vitrină. Cuvântul este, de asemenea, utilizat în limbajul de zi cu zi ca un termen peiorativ pentru o femeie considerată eye candy, sau o femeie care trăieşte în umbra soţului ei, care nu pare să aibă propria ei identitate. Anumite soţii de politicieni, dar nu numai, au fost numite „potiches”, inclusiv Madame Chirac, sau, mai recent, Ségolène Royal.
În regia lui François Ozon şi avându-i în distribuţie pe: Catherine Deneuve, Gérard Depardieu, Fabrice Luchini, Karin Viard, Judith Godrèche si Jérémie Renier, comedia Potiche – Nevastă la putere / Potiche va putea fi vizionată începând de vineri, 3 iunie, la Hollywood Multiplex.
Foto: PR