Cei mai „talentaţi” politicieni români

.

Politica românească poţi să o numeşti oricum, dar numai anostă nu. Personajele care apar la televizor au demonstrat că politica românească este o scenă deschisă…
pentru cei care au simţit nevoia să se afirme prin diferite talente artistice, atunci când s-au plictisit de politică.

De la circ şi spectacole, wrestling sau alte sporturi şi până la dans şi muzică, politicienii noştri sunt mult prea talentaţi ca să mai fie subestimaţi. Iată-i pe cei mai înzestraţi dintre ei.

Politica făcută pe… versuri

Aşa cum unii şi-au dorit să ajungă actori, prestând doar în câteva virale mediocre pe Internet, alţii visează la muzică şi poate un loc bun în Bilboard, ceea ce nu poate fi decât o dovadă că politica românească promovează orice fel de aptitudini.

Cel mai nou talent descoperit este lansat de Partidul Naţional Liberal şi nici nu mai trebuie să urmeze parcursul firesc pe la „X Factor”.

Aura Pohoaţă este consiliera preşedintelui PNL, Crin Antonescu, iar în timpul liber cochetează cu muzica. De fapt, pare să fie mai mult decât un hobby pentru că visul ei este să ajungă pe aceeaşi scenă cu rockerii legendari.

În timpul în care nu îl consiliază pe Crin Antonescu, consiliera susţine concerte cu trupa Stillborn prin cluburile underground din oraş, iar dacă numele lor nu îţi sună cunoscut, mai ai puţină răbdare până la concertul Bon Jovi.

Formaţia de rock alternativ şi consiliera PNL s-au înscris la un concurs pentru a cânta în deschiderea concertului Bon Jovi de la Bucureşti.

Aura Pohoaţă are 25 de ani şi a mai cântat în trupele Hora, Yana şi chiK-go, iar în 2009 a fost pe lista PNL pentru un scaun de europarlamentar.

Edmond Tălmăcean, sosia lui Michael Jackson

Un politician PDL obscur până mai ieri, Edmond Tălmăcean se bucură astăzi de notorietatea idolului său, ce-i drept, fie şi numai în România.

Înzestrat peste măsură, cu o constituţie flexibilă şi abilitaţi nemaipomenite de coordonare a jocului de picioare, PDL-istul a reuşit să îl convingă până şi pe Mihai Petre că are dansul în sânge, după ce a executat coregrafia lui Michael Jackson aproape mai bine decât starul însuşi.

Cuprins de febra dansului, Cătălin Edmond Talmacean, pe numele său întreg, a mărturisit că şi-a descoperit talentul încă din copilărie, dar cum până acum nu i s-a oferit şansa să participe la „Românii au talent”, politicianul a profitat de invitaţia la una dintre emisiunile Antenei 2 şi a dansat pe ritmurile lui Michael Jackson până la epuizare, fără ca cineva să îl poată opri.

Vezi ce alte talente ascund politicienii pe pagina următoare.

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton