20 de poezii de iarnă îndrăgite din copilărie și din școală

Să ne aducem aminte de cele mai îndrăgite poezii de iarnă, semnate de mari poeți de odinioară, dar și de versurile anonime, simple și vesele pe care le învățam în joacă atunci când eram copii.

”A-nceput de ieri să cadă câte-un fulg, acum a stat”… ne amintim cu toții celebrele versuri de George Coșbuc când începe să ningă. ”Din văzduh, cumplita iarnă cerne norii de zăpadă”… continuăm cu versurile la fel de binecunoscute, semnate de Vasile Alecsandri. Iată câteva poezii de iarnă cunoscute, unele învățate în școală, altele pe afară, de la alți copii, unele știute din copilărie, altele citite cu melancolie la vârsta adultă, când ne bucurăm cu alți ochi de iarnă și de frumusețea ei.

Cuprins

• 1 Baba iarna intră-n sat – de Otilia Cazimir
• 2 Noapte de iarnă – de Otilia Cazimir
• 3 Iarna – de Nicolae Labiș
• 4 Iarna – de George Coșbuc
• 5 Iarna pe uliță – de George Coșbuc
• 6 Decembre – de George Bacovia
• 7 Gerul – de Vasile Alecsandri
• 8 Poezii de iarnă auzite și învățate în copilărie
• 9 Vine, vine iarăși iarna – de Elena Farago
• 10 Fulg de zăpadă – de Dumitru Mazilu
• 11 Primii fulgi – de Grigore Vieru
• 12 Vine iarna
• 13 Păsărica-n timpul iernii
• 14 Două vrăbii
• 15 Poveste de iarnă
• 16 Iarna cea albă
• 17 Gerul
• 18 Jocuri de iarnă
• 19 Ninge
• 20 Fulgul de zăpadă
• 21 Steluţa de gheaţă

Baba iarna intră-n sat – de Otilia Cazimir

Alergând, ca de năpastă,

Au venit buluc pe coastă

Doi băieţi

Mai isteţi,

Să dea veste

La neveste

C-au văzut în deal la stână,

Coborând din vârf de munte,

Peste ape fără punte,

Iarna sură şi bătrână…

Mai târziu, mai pe-nserat,

A intrat şi baba-n sat:

Uite-o-n capul podului,

În văzul norodului,

Pe-un butuc de lemn uscat,

Cu cojoc de căpătat,

Cu năframa de furat,

Cu catrinţa de aba

Vântul să-l strecori prin ea!

Şi cum suflă-n pumnii reci,

Scoate pâcla pe poteci,

Iar pe fund de văi destramă

Neguri vinete, de scamă…

Şi-au ieşit băieţii mici,

Mici şi mulţi

Şi desculţi,

Şi câţiva mai măricei

Cu biciuşti şi cu nuiele

Şi cu prăştii subţirele,

Să alunge de pe-aici

Iarna cea cu gânduri rele…

Doamna-gerului, bătrâna,

S-a sculat de la pământ.

Şi-nălţând spre cer o mână,

Ca o cumpănă uscată

De fântână.

A pornit în jos pe vânt,

Încruntată,

Blestemând,

Şi-a lăsat în urma ei

Promoroacă şi polei;

Pe ogoare,

Corbi şi cioare

Prin păduri,

Lupii suri,

Şi de-a lungul drumului

Numai scama fumului…

Noapte de iarnă – de Otilia Cazimir

Luna plină-a răsărit,

Sus pe deal s-a odihnit,

Şi pe cerul ca oglinda

A pornit-o cu colinda.

Iar în calea ei senină,

Câte-o stea se dă pe gheață

Însemnând o dungă lină

Şi subţire, ca o aţă

De lumină.

Ninse, dealurile dorm.

Doar oraşul, alb sub lună,

Geme, zbârnâie şi sună

Ca un contrabas enorm.

Iarna – de Nicolae Labiș

Totu-i alb în jur cât vezi
Noi podoabe pomii-ncarcă
Şi vibrează sub zăpezi
Satele-adormite parcă.
Doamna Iarna-n goană trece
În caleşti de vijelii –
Se turtesc de gemul rece
Nasuri cârne şi hazlii.

Prin odăi miroase-a pâine,
A fum cald şi amărui
Zgreapţănă la uşă-un câine
Să-şi primească partea lui …
Tata iese să mai pună
Apă şi nutreţ la vacă;
Vine nins c-un fel de brumă
Şi-n mustăţi cu promoroacă.

Iar bunicul desfăşoară
Basme pline de urgie,
Basme care te-nfioară
Despre vremuri de-odinioară,
Vremi ce-n veci n-au să mai fie.

Iarna – de George Coșbuc

Iarna-i un vestit dulgher

Că ea poate, când voieşte,

Peste râuri pod să puie,

Fără lemne, fără cuie,

Fără niciun pic de fier;

Şi găteşte-aşa deodată,

Pod întreg, dintr-o bucată.

Iarna-i grădinar, când vrea

Pune albe flori la geamuri,

Fără frunze şi cotoare,

Fără chiar să aibă soare,

Numai cum le ştie ea.

Mie-mi plac, că sunt de gheaţă,

Dar când sufli, pier din faţă.

Iarna pe uliță – de George Coșbuc

A-nceput de ieri să cadă

Câte-un fulg, acum a stat,

Norii s-au mai răzbunat

Spre apus, dar stau grămadă

Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,

Și pe râu e numai fum.

Vântu-i liniștit acum,

Dar năvalnic vuiet vine

De pe drum.

Sunt copii.

Cu multe sănii,

De pe coasta vin țipând

Și se-mping și sar râzând;

Prin zăpadă fac mătănii;

Vrând-nevrând.

Gură fac ca roata morii;

Și de-a valma se pornesc,

Cum prin gard se gâlcevesc

Vrăbii gureșe, când norii

Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfadă,

Stau pe-ncăierate puși;

Cei mai mici, de foame-aduși,

Se scâncesc și plâng grămadă

Pe la uși.

Colo-n colț acum răsare

Un copil, al nu știu cui,

Largi de-un cot sunt pașii lui,

Iar el mic, căci pe cărare

Parcă nu-i.

Haina-i măturând pământul

Și-o târăște-abia, abia:

Cinci ca el încap în ea,

Să mai bată, soro, vântul

Dac-o vrea!

El e sol precum se vede,

Mă-sa l-a trimis în sat,

Vezi de-aceea-i încruntat,

Și s-avântă, și se crede

Că-i bărbat;

Cade-n brânci și se ridică

Dând pe ceafă puțintel

Toată lâna unui miel:

O căciulă mai voinică

Decât el.

Și tot vine, tot înoată,

Dar deodată cu ochi vii,

Stă pe loc să mi te ții!

Colo, zgomotoasa gloată,

De copii!

El degrabă-n jur chitește

Vrun ocol, căci e pierdut,

Dar copiii l-au văzut!

Toată ceata năvălește

Pe-ntrecut.

Uite-i, mă, căciula, frate,

Mare cât o zi de post

Aoleu, ce urs mi-a fost!

Au sub dânsa șapte sate

Adăpost!

Unii-l iau grăbit la vale,

Alții-n glumă parte-i țin

Uite-i, fără pic de vin

S-au jurat să-mbete-n cale

Pe creștin!

Vine-o baba-ncet pe stradă

În cojocul rupt al ei

Și încins cu sfori de tei.

Stă pe loc acum să vadă

Și ea ce-i.

S-oțărăște rău bătrâna

Pentru micul Barbă-cot.

Ați înnebunit de tot!

Puiul mamii, dă-mi tu mâna

Să te scot!

Cică vrei să stângi cu paie

Focul când e-n clăi cu fân,

Și-apoi zici că ești român!

Biata bab-a-ntrat în laie

La stăpân.

Ca pe-o bufniț-o-nconjoară

Și-o petrec cu chiu cu vai,

Și se țin de dânsa scai,

Plină-i strâmta ulicioară

De alai.

Nu e chip să-i faci cu bună

Să-și păzească drumul lor!

Râd și sar într-un picior,

Se-nvârtesc și țipă-ntruna

Mai cu zor.

Baba și-a uitat învățul.

Bate,-njură, dă din mâini:

Dracilor, sunteți păgâni?

Maica mea! Să stai cu bățul

Ca la câni!

Și cu bățul se-nvârtește

Ca să-și facă-n jur ocol;

Dar abia e locul gol,

Și mulțimea năvălește

Iarăși stol.

Astfel tabăra se duce

Lălăind în chip avan:

Baba-n mijloc, căpitan,

Scuipă-n sân și face cruce

De Satan.

Ba se răscolesc și câinii

De prin curți, și sar la ei.

Pe la garduri ies femei,

Se urnesc mirați bătrânii

Din bordei.

Ce-i pe drum atâta gură?

Nu-i nimic. Copii ștrengari.

Ei, auzi! Vedea-i-aș mari,

Parcă trece-adunătură

De tătari!

Decembre – de George Bacovia

Te uită cum ninge decembre …
Spre geamuri, iubito, priveşte –
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.

Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele – totuna –
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.

Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape, –
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă … zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, –
Te uită cum ninge decembre …
Nu râde … citeşte-nainte.

E ziuă şi ce întuneric…
Mai spune s-aducă şi lampa –
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.

Eu nu mă mai duc azi acasă …
Potop e-napoi şi nainte,
Te uită cum ninge decembre …
Nu râde … citeşte-nainte.

Cine a fost George Bacovia

Gerul – de Vasile Alecsandri

Gerul aspru şi sălbatic strânge-n braţe-i cu jelire
Neagra luncă de pe vale care zace-n amorţire;
El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre zori
C-un văl alb de promoroacă şi cu ţurţuri lucitori.

Gerul vine de la munte, la fereastră se opreşte
Şi, privind la focul vesel care-n sobe străluceşte,
El depune flori de iarnă pe cristalul îngheţat,
Crini şi roze de zăpadă ce cu drag le-a sărutat.

Gerul face cu-o suflare pod de gheaţă între maluri,
Pune streşinilor casei o ghirlandă de cristaluri,
Iar pe fete de copile înfloreşte trandafiri,
Să ne-aducă viu aminte de-ale verii înfloriri.

Gerul dă aripi de vultur cailor în spumegare
Ce se-ntrec pe câmpul luciu, scotând aburi lungi pe nare.
O! tu, gerule năprasnic, vin, îndeamnă calul meu
Să mă poarte ca săgeata unde el ştie, şi eu!

Poezii de iarnă auzite și învățate în copilărie

Vine, vine iarăși iarna – de Elena Farago

Vine, vine iarăşi iarna,

Ninge-afară, ninge.

Mulţi copii afară sunt,

Laudă colinde.

Doar bunica stă în casă,

Despre marele Iisus

Spune o poveste…

Ger cumplit.

Gol, în crivăț,

Stă-n ogradă,

Omul nostru de zăpadă

Nici șoșoni n-are măcar

Nici mănuși și nici fular.

-Mama, adă-l la căldură,

Și să-i dăm, că-i tare frig,

Ceai fierbinte și-un covrig!

Fulg de zăpadă – de Dumitru Mazilu

Fulg de nea, de ce nu vii?

Te aşteaptă-atâţia copii,

Să dansezi în line salturi

Pe sub necuprinse `nalturi,

Şi să vii purtat de vânt

Să te aşterni ca veşmânt

Peste case şi pământ!

Dac-a fost toamna mai lungă,

Supărarea ţi-o alungă.

Tu să nu fii bosumflată!

Află, dacă n-ai aflat –

Că cei mici, toţi te invită,

Săniuţa-i pregătită!

Primii fulgi – de Grigore Vieru

A venit un fulg la geam

Şi s-a aşezat pe ram.

Ramul bate-n geam – Vedeţi?

Vine iarna, măi băieţi!

Şi-au ieşit copiii, voi,

Mai micuţi, mai măricei,

Să-i culeagă albi şi moi,

Ca pe nişte ghiocei.

Vine iarna

Vine, vine, vine iarna,
Vine de departe, hăt!
Cu căciuli de promoroacă
Şi cojoace de omăt.

Vine gerul, care pune
Flori de gheaţă la fereşti
Şi mămica iar ne spune
Adormindu-ne, poveşti.

Uite vine iarna rece
Cu zăpadă şi cu ploi.

Să ne pregătim şi noi.

Păsărica-n timpul iernii

Iarna ninge şi îngheaţă,

Frigul creşte tot mereu.

Vrăbiuţa cea isteaţă

Nu-şi mai zice cântul său.

Când afară viscoleşte,

Ea se-ascunde tremurând,

De mâncare căutând.

Două vrăbii

Două vrăbii zgribulite
Bat la geam pe negândite.
Hai, veniţi, veniţi la mine
Unde-i cald şi bine!
Vă dau hrană într-o clipă
Şi-aspirină pentru gripă.

Poveste de iarnă

Luna încet a răsărit

Peste dealurile sure,

În omăt a adormit

Noaptea prin pădure.

Sus, în cerul lor înalt,

Norii încep să cearnă

Liniştea unei poveşti,

Ca un dar de iarnă.

Iarna cea albă

Iarna ţelul şi-a atins:

Peste tot a nins şi-a nins.

Nins e-acolo, nins aici,

În livadă la bunici.

Albe-s iarba câmpului,

Casa pădurarului,

Albe satele gingaşe,

Albe marile oraşe.

Tot pământul alb îmi pare,

Doar în pivniţă cărbunii

Şi-au păstrat a lor culoare.

Gerul

Astă noapte gerul
A bătut la geam.
Cine să-l audă
Dacă eu dormeam?

A căzut zăpada
Şi s-a luminat …
Vai! Ce flori frumoase
Gerul a pictat!

Jocuri de iarnă

Toate dorm azi sub zăpadă,

Se mai odihnesc.

Doar copiii de pe stradă,

Nu mai obosesc.

Căci în chiot şi din joc

Nu se mai opresc.

Râd, se-aruncă, îşi fac loc,

Se rostogolesc.

Zboară copii-n săniuţe,

Iute ca un nor,

Se pare că lumea-ntreagă

E numai a lor.

Intră-n case la culcare,

Căci n-au ce să facă.

Şi-aşteaptă cu nerăbdare

Noaptea ca să treacă.

Şi să-nceapă, frate, jocul

Veseli şi zglobii.

Să zburde, bată-i norocul,

Cât mai sunt copii!

Ninge

A-nceput cerul să cearnă

Puful moale de zăpadă

Şi s-a aşternut frumos

Peste tot, aicea,  jos.

Şi pe pomi i-a îmbrăcat,

Coroană le-a pus pe cap,

Câmpul tot s-a învelit

Cu o pătură de-argint.

Peste tot e numai nea,

Copii se joacă cu ea,

Fac un om alb de zăpadă,

Îi pun nas, dar fără barbă

Şi-apoi se uită la el

Să vadă de-i frumuşel,

Suflă-n mâini, joc din picioare,

Nu se duc, zăpada-i mare.

Fulgul de zăpadă

Pe obraz, pe nas, pe umăr,

Tot cad fulgii fără număr.

Mi-a căzut în palmă unul.

Iute, iute închid pumnul.

Deschid pumnul. Unde-i fulgul?

Am în mână un strop de rouă,

Sau un bob de apă? Plouă?

S-a topit în mâna mea,

Ca o lacrimă de nea.

Steluţa de gheaţă

Pe geam s-a aşezat o stea.

Eu n-am ştiut că topeşte

De sufli peste ea.

– Mamă, steluţa nu mai este!

– Fetiţa mea, nu plânge în zadar,

Că mâine se întoarce iar

Şi-ţi va aduce o poveste.

• Dacă ești pasionat de poezie, vezi cate strofe are Luceafarul de Mihai Eminescu!