Pink Martini revine în România

.

O nouă confirmare la Festivalul Ciuc Summer Fest 2010 din iulie şi o dovadă că publicul român apreciază muzica bună, trupa de jazz Pink Martini revine pentru a treia oară, în decurs de trei ani…
…în România.

Surprinşi de căldura spectatorilor români, „micuţa orchestra” de jazz revine la Bucureşti pentru un nou concert extraordinar, programat pentru cea de-a doua zi a Festivalului Ciuc Summer Fest 2010, 17 iulie.  

Cele două concerte susţinute în Bucureşti, în 2007 şi 2009, s-au desfăşurat cu sălile pline şi casele închise. 
 
De-a lungul celor 16 ani de existenţă, Pink Martini a susţinut spectacole pe cele mai mari scene ale lumii, alături de orchestre celebre precum Filarmonica din Los Angeles, Orchestra din Boston sau Orchestra Simfonică Naţională a Statelor Unite.
 
Formată iniţial pentru a cânta la deschiderea evenimentelor politice din oraşul natal Portland, orchestra Pink Martini şi-a făcut debutul câţiva ani mai târziu, în cadrul Festivalului de Film de la Cannes. Primul album al trupei, „Sympathique” s-a vândut în toată lumea în peste 1,3 milioane de exemplare.

Muzica Pink Martini este o combinaţie de simfonie urbană cu ritmuri de latino, lounge, clasic şi jazz. „Amado Mio”, „Que Sera Sera”, „La Soledad” sau „Una Notte a Napoli” se număra printre cele mai cunoscute piese ale orchestrei, care au cucerit fani din toate colţurile lumii.
 
Biletele la festival pot fi achiziţionate online, pe myticket.ro, şi din reţeaua magazinelor Diverta, cu preţuri între 90 lei şi 220 lei.
 
Ciuc Summer Fest 2010 va avea loc în zilele de 16, 17 şi 18 iulie pe stadionul Iolanda Balaş Soter din Bucureşti.  

Alături Pink Martini, Faithless chitaristul irlandey Gary Moore sunt alte nume confirmate în cadrul Ciuc Summer Fest din acest an.

Foto: PR

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton