Pasionaţii patinajului artistic vor avea ocazia să urmărească în premieră, în acest weekend, „Stelele Moscovei pe gheaţă”, un spectacol inedit de teatru, balet, acrobaţie şi patinaj
…pregătit de campionii ruşi la patinaj artistic.
În premieră mondială, talentaţii artişti, campioni olimpici mondiali, vor susţine un spectacol pe muzica lui Michael Jackson şi un program de tangouri argentiniene, precedate de o reprezentaţie impresionantă după spectacolul de balet al lui Piotr Ilici Ceaikovski, „ Spărgătorul de nuci„. Spectacolul se va desfăşura pe Patinoarul Naţional „Mihai Flamaropol” din Bucureşti, duminică, 31 ianuarie, de la ora 19.30.
Nu în ultimul rând, cunoscutul artist şi ambasador al jazzului, Bobby McFerrin promite un concert extraordinar pentru fani, sâmbătă, 30 ianuarie, la Sala Palatului.
Fanii Aerosmith au şansa să aculte live muzica legendarei trupe de rock, într-un concert al celor de la Eurosmith, cea mai apreciată trupă tribut a celebrei formaţii. Concertul are loc Hard Rock Cafe, sâmbătă, de la ora 22:30 (preţ 30 lei).
Dacă sfârşitul de săptămâna te găseşte la munte, da o tură prin Sibiu. Tot în acest weekend, are loc cea de-a V-a ediţie a Festivalului Omului de Munte – „Clopul Turistului„, în staţiunea Păltiniş, iar la Râşnov poţi participa la „Splendoare de iarnă„, un workshop interesant de fotografie.
Iată ce alte opţiuni de recreere ai în Bucureşti şi unde continuă distracţia până noaptea târziu.
vineri, 29 ianuarie – Festivaluri
Orchestră şi Corul Filarmonicii George Enescu, de la Ateneul Român, 19.00
Jaya Winter Fest – cultură urbană în centrul istoric, Jaya Maison, 18:00 (tot weekendul)
Seară de pian, Sala de lectură, 20:00
Concerte
PhenomenOn, Club A, 19:00
Kumm & Ostava, Clubul Ţăranului, 20:00
Andrei Ion & The Saints, Frame Club 22:00
Apolodor… şi alte Chestii, Green Hours, 21:00
Puya, Turabo Society Club, 23:00
Jukebox, Jukebox Club, 22:00
The Parlotones, concert în Silver Church
Concert heavy metal cu M.S. şi Silver Bullet, Club Suburbia
Dance your shots off: Khidja (Rusu & Flore), Fanas, Deep Disco. Vj Crid, Galeriile ArtExpo TNB, 23:00 (preţ: 20 lei)
Petreceri
Sinful House & Mircea Ivan, Studio Martin, 22:00
Ghost Town Events: Olga Bancic, Fabrica, 22:00
90s Arena, Silver Church, 22:00
Student Party! Roadhouse, 19:00
Party para la resistencia!, El Comandante 3, 21:00
Friday Dance Science Party by Cliza, Control, 21:00
Grand Opening party, Tandem Cafe, 21:00
Ramayana Music Playground, Ramayana Cafe, 21:00
Karaoke, Cafepedia 3, 21:00
Caribbean Party, The Vault, 22:00
Friday Metal Party, La Piraţi, 22:00
Proiecţii
The grafik show Gaia Belle Nuit 23:00, un spectacol cu muzică, proiecţii şi grafica
Conferinţe
Cele două Mantulese, Uniunea Scriitorilor, 14:00
sâmbătă, 30 ianuarie – Festivaluri
Madama Butterfly, Opera Naţională Bucureşti, 18:30
Concerte
Trupa Veche, Suburbia, 21:00
Music Nights, Cafepedia 3, 22:00
Petreceri
Retro Party Frame Club, 22:00
Robyn Chaos Fabrica, 22:00
ButterflyEffect Night, Silver Church, 22:00
Pe-trecerea de pietoni, 100 Crossroads, 22:00
Afterhours: Ali Nasser, Oliviu The Djs, 23:00
Gemini Bros, Other Side, 23:00
A guy called Gerald, Studio Martin, 20:00
AH1N1 Party, La Apasu, 20:00
100 zile – Petrecere aniversară, Roadhouse, 21:00
Refresh Party, Tan Tan, 23:00
duminică, 31 ianuarie – Festivaluri
Clasic
Cosi Fan Tutte, Opera Naţională Bucureşti, 18:30
Spectacole
Săptămâna Grea, Centrul Naţional al Dansului, 19:00
Patinaj: Stelele Moscovei pe gheaţă, 19:30
Concerte
The Fantasy of Sounds Plach – Friends&Coffee 21:00
Raku Goblin 21:00
The Tazmanian Devils, Suburbia 19:00
Concert pian cu Alexandru Covaci Sala de lectură, 19:30
Luna Amară şi Astero Fabrica, 20:00
Petreceri
Soft Music for Magic Sundays, 100 Crossroads, 19:30
Eye Control Control 22:00
Rock, rock, rock…Lets drink and rock together! Roadhouse 22:00
Expoziţii
Născut în URSS (Valeriu Schiau, mixt media) Galeria Grigore Mora, 11:00
Holocaustul în România (pictură) Cafe Verona, 12:00
Jaya Urban Tattoo, expoziţie şi demonstraţii de tatuaj live, vineri 29 ianuarie
Seara modei la Jaya festivalul, sâmbătă, 30 ianuarie
Expoziţie cu vânzare Jaya Winter Bijoux
România, eşti frumoasă! (fotografie) Bucureşti, 08:00
Imagini ale lumii trecătoare, Muzeul Naţional de Artă al României, 10.00- 18.00
Demonstraţii live de tatuaje la Jaya Winter Fest
Târguri
Carte – Muzică – Film Afi Palace Cotroceni, 10:00
Expo Ideal Mariaj, 2010
Fashion STR.- Târg de vestimentaţie şi design decorativ Front – The Ark 13:00
Literatură de firmă Afi Palace Cotroceni 18:00
Fashion STR.- Târg de vestimentaţie şi design decorativ, Front – The Ark, 30 – 31 ianuarie
Foto: Shutterstock