Sărbătorit mai târziu decât Sfântul Valentin, pentru că ştie că dragostea nu se grăbeşte, Dragobetele şi-a prelungit şederea până după weekend, când promite că nu va întârzia la
… petrecerile organizate special pentru îndrăgostiţii care iubesc româneşte.
Dacă nu ai sărbătorit niciodată Revelionul primăvara, sâmbătă poţi să petreci noaptea magică la Daimon Club, care propune un Revelion al Îndrăgostiţilor, pe un ritm ceva mai alert, în compania lui DJ Nino şi MC Adryanno, de la ora 22.
Pentru că am scăpat totuşi de iarnă, primăvara îşi deschide târgurile de sezon. Încă de joi la Palatul Copiilor, Târgul Mărţişorului, aflat la a II-a ediţie, te aşteaptă până pe 1 martie, cu cele mai frumoase şi originale mărtişoare, realizate manual.
Pentru fanii genului punk, vineri, trupa britanică New Model Army concertează din nou în Hard Rock Cafe. Vei avea ocazia să asculţi melodii de pe cel de al 11-lea album lansat şi hituri care a consacrat trupa în cei 28 de ani de carieră – „Vengeance”, „Vagabonds” sau „Here Comes the War”. Bine de menţionat este că New Model Army cântă genuri muzicale diferite, de la post punk, folk rock, indie rock şi până la gotic rock sau metal. Biletul te costă 50 lei.
Sâmbătă, 27 februarie, în Kristal Glam Club se desfăşoară Nights.ro Awards 2010, cea de-a opta ediţie a premiilor muzicale acordate Dj-ilor, care desemnează şi cele mai bune cluburi ale anului. Evenimentul este prezentat de Cosmina Păsărin, iar invitatul special este DJ-ul Valentino Kanzyani.
Asta seară îl poţi asculta pe Adrian Eftimie, în Club Glow, favorit la premiile Nights.ro, iar dacă eşti fan Anna Lesko, artista cântă vineri în Club Bamboo.
Iată care sunt cele mai importante evenimente din aceste zile, pe care ţi le recomandăm.
Vineri – concerte
Concert simfonic, Ceaikovski – Simfonia 3, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, de la ora 19 – Ateneul Român
Djuma Sound System, Kristal Glam Club, 22:00 Jazz cu Trio „The magic sound of live music”, Sala de lectură, 20:30 Jazzadezz & Einuiea, Clubul Ţăranului, 21:30 New Model Army, Hard Rock Cafe, 21:30
90’s Arena, The Silver Church Winter VS. Spring Party, Bellagio Oldies but Goldies, Oldies Club Allegro, ma non poco!, Club Barfly
Party para la Resistencia cu DJ Felipe, EL Grande Comandante Rock’n Roll Party, Roadhouse Old Time Greatest Hits (70’s, 80’s, 90’s) and New Hits, Tandem Cafe The R’N’B will Rock your world, în Club The Vault
Sâmbătă – concerte
Duo Javier – Recital de chitară flamenco, Ateneul Român – Sala Mică, 19:00 Studioul de muzică veche, Atenul Român, 19:00 Ed Banger Records Krazy Baldhead, Club Fabrica, 22:00 Carnavalito – muzică latino-americană, Serendipity coffee & tea, 20:00
A solo-guitar rehearsel, Green Hours, 15:00 Marfar, Jukebox Club, 22:30 Rain District, Laptaria Enache, 22:00 Valentin Leonat, Green Hours, 14:00 petreceri
Revelionul Îndrăgostiţilor, Daimon Club Oldies but Goldies, Oldies Club Blind Date Party, Stuff Vama Veche. Party para la Resistencia cu DJ Felipe, EL Grande Comandante ButterflyEffect Night part 6, The Silver Church
Karaoke Night, Plach Friends&Coffee Let’s Rock This Party, Club Fourteen Nights.ro Awards 2010, Kristal Glam Club No Drugs No Pain Just Music, Club Shade Marfar, în Jukebox Club
Duminică – concerte
Duo Javier – Recital de chitară flamenco, Ateneul Român – Sala Mică, 19:00 Help Haiti, Suburbia Club, 20:00 Wargadrum, Green Hours, 21:00 Afterhours Party, în Club Silver
Petreceri
Communism Back in Fashion, la The Buddha Lounge Let’s drink and rock together!, Roadhouse Music by Request – Choose Your Music, EL Grande Comandante Oldies but Goldies, Oldies Club
Legendary Party, Stuff Vama Veche The Fantasy of Sounds, Plach Friends&Coffe
Târguri
Baby Expo, ediţia 25 de primavară, 25 – 28 februarie Târgul de Dragobete, 22 – 28 februarie Târgul Mărţişorului la Muzeul Ţăranului Român, 25 – 28 februarie Textil Expo, 24 – 28 februarie
Târgul Give 4 Animals, 26 februarie – 6 martie Culori în pod, Sala de Lecturî, 22 februarie – 8 martie Fair 4 art, Atelier 35, 27 – 28 februarie Absolutely Fabulous Fair, Absintherie Sixtina, 27 februarie
Festivaluri
Festival flamenco, 9 februarie – 7 martie Festivalul Primăverii, 11 februarie – 8 martie
Expoziţii
Arborii din Noi – expoziţie de pictură, la Palatul Cercului Central al Armatei La ceai în Nepal – expoziţiei de fotografie, la Teatrul Act On holiday (self-performance with latency), Centrul Naţional al Dansului
Bijuterii de porţelan, Idelier Concept Store Zidul – Crescând în spatele cortinei de fier (The Wall – Growing up behind the iron curtain), Galeria U.N.A. Foto: Shutterstock