„În Peru și-au ars primarul de viu în Piața Centrală”. Povestirile unei femei care a călătorit în toată lumea

.
Roberta Neamțu este o româncă care a vrut să se redescopere, atât pe ea cât și țara în care s-a născut. Și a descoperit că poate face acest lucru călătorind. Astfel, a început călătoria vieții ei: a trecut prin mai multe țări ale lumii și a învățat să se respecte și să își respecte tradițiile.

Roberta, care este mediator, consultant și artist vizual, spune că îi place să cunoască oameni, povești de viață, culturi și civilizații.

Fiecare om, civilizație, cultură, are o poveste uimitoare din care poți învăța atât de multe. Mi-am dat seama că prin aceste călătorii am reușit să mă respect pe mine și să respect țara din care vin. Primul impact când am ieșit din țară a fost unul stânjenitor. Mi-era cam jenă să spun de unde vin. Încetul cu încetul mi-am dat seama că de aici sunt, aici m-am născut și mi-am schimbat percepția ”, mi-a spus Roberta.

Acum, oriunde s-ar duce, ea poartă cu ea cel puțin un obiect tradițional și este recunoascătoare că vine din România.

Ea a reușit să ajungă în Peru, Yucatan (Mexic), Guatemala, Statele Unite ale Americii, Cuba, Tuva (Siberia), India și Coreea de Sud.

Călătoria în Peru

În Peru a avut prima experiență șocantă. Aici a învățat să aprecieze mai mult ceea ce are acasă și stilul de viață pe care îl duce.

Am fost în Peru și aveam un ghid tânăr. Am trecut printr-un sat care din punctul nostru de vedere era cumplit. Nu există sat în România atât de derăpănat ca acela. Și aveam o expresie pe față de „săracii, ce amărâți”. Atunci ghidul ne-a întrebat „de ce spuneți că sunt săraci? Sunt bogați, au apă”. A avut un impact atât de mare asupra mea. Noi nu am avut niciodată probleme cu apa, mi-am dat seama că percepția despre valori este total diferită. Noi considerăm că a fi bogat înseamnă doar valorile materiale și nu apreciem nimic altceva”, povestește Roberta.

„În Peru și-au ars primarul de viu în Piața Centrală”. Povestirile unei femei care a călătorit în toată lumea

Ea spune că în momentul în care s-a întors acasă a început să privească apa cu alți ochi.

După ce au mai mers un timp au intrat într-un orășel în care era executată o persoană. Potrivit ghidului, nu era nimic ieșit din comun în acea parte a țării.

În Peru își ardeau primarul de viu în Piața Centrală. Am întrebat ghidul de ce fac așa ceva și ne-a spus că nu și-a respectat promisiunile electorale”, a spus românca.

Am învățat foarte multe lucruri de la acești oameni simpli. Ideea în sine este că toate aceste experiențe mi-au dat de înțeles că percepția mea despre realitate și despre cum vedeam viața este puțin diferită față de a acestor oameni”, a continuat ea.

Guatemala

În Guatemala mi-a plăcut cât de conectați sunt la cultura mayașă. M-a impresionat faptul că ei vor să se știe că încă există ca civilizație. Noi în Europa nu prea știm cine suntem. Este foarte important să știm cine suntem și din ce tradiție facem parte”, și-a amintit Roberta.

„În Peru și-au ars primarul de viu în Piața Centrală”. Povestirile unei femei care a călătorit în toată lumea

Ea spune că există o tradiție foarte interesantă la mayași numită „tradiția focului” ce este foarte asemănătoare cu cea a budiștilor din Nepal. De asemenea, există foarte multe asemănări între costumele peruane și cele românești.

Jungla Amazoniană

Da, Roberta a ajuns chiar și în junglă. Și a rămas peste noapte acolo, într-un așa numit cort ce nu avea pereți.

Am fost în junglă câteva nopți, în jungla amazonului. Era atât de întuneric că nu îți vedeai propria mână. Și stăteam într-un așa zis cort care nu avea decât acoperiș și podea. Și vezi doar ochii animalelor. Reacția este: am trecut de la frică, la teamă și la abandon. Am zis, OK, mă trezesc mâine dimineață bine, nu mă trezesc, iarăși bine”, și-a amintit ea.

Dar a fost un declic foarte mare asupra mea să îmi dau seama cât de mult am muncit ca să ajung cineva. În junglă nu valorează nimic pentru că nu ești decât tu, Dumnezeu și jungla. Unui animal, când îl ai în față nu poți să îi spui nimic, că ești nu știu ce doctor sau că ai nu știu ce diplomă. Nu contează. Mi-am dat seama cât efort am depus pentru a fi altă persoană, pentru a fi vizibilă, apreciată. Și am făcut eforturi foarte mari și am muncit foarte mult. Ești mai mult decât o etichetă pe care ți-o pui sau îți este pusă. Jungla e foarte provocatoare pentru că e o experință pe care nu poți să o controlezi”, a precizat românca.

India

În India a ajuns împreună cu două prietene. Dar imaginile acelui loc i-au rămas întipărite în minte.

India mi-a pus capac. Este discrepanța fantastică între cele două lumi. Nordul și sudul este diferit fantastic de mult. Am ajuns în Bodh Gaya, o zonă foarte săracă. Vezi o mizerie: aici își fac nevoile, aici mănâncă. Vezi copii deformați pe stradă. Igiena, la ei, este practic inexistentă”, mi-a povestit Roberta cu o expresie de tristețe pe față.

„În Peru și-au ars primarul de viu în Piața Centrală”. Povestirile unei femei care a călătorit în toată lumea

Ceea ce i s-a părut foarte interesant a fost modul în care indienii reușeau să se adapteze oricărei situații.

Indienii se adaptează foarte repede. A început să plouă, nu știu de unde au apărut cu umbrele de vânzare. Sunt foarte creativi. Trebuie să ai grijă și unde dormi. A fost o experiență provocatoare. O experiență extraordinară de viață. Pentru ei o realitate”, a mai spus ea.

La un moment dat a ajuns, prin anumite circumstanțe, la o pomană. A fost uimită să vadă că farfuriile în care era servită mâncarea erau făcute din frunze.

Semnul lor este lotusul. Ce am învățat a fost o percepție a lotusului. El crește în mlaștini. Trebuie să treci de această mizerie. Când depășești această mizerie, mlaștină în care ne aflăm, poate să ajungă la acea floare, acea lumină din interiorul tău. Foarte frumos mesajul. Cumva să ieșim din mlaștină”, a subliniat ea.

De asemenea, ea avut ocazia să participe la un eveniment Kalachakra, ținut de Dalai Lama, despre care a spus că este „magic”.

Kalachakra este o mandală tibetană care se creează în forme geometrice, completate cu nisip colorat. În tradiția tibetană este un ritual foarte important. Ei muncesc 10 zile la această mandală după care îi dau drumul. Povestea în sine a acestui ritual este că tu îți creionezi o realitate după care îi dai drumul și se ea va materializa”, mi-a explicat Roberta.

Citește și: Cele mai populare destinații de călătorie în 2018

SUA

În Statele Unite a ajuns să viziteze un trib de amerindieni,  Tribul Lacota.

„În tradiții totul este simbolism. De exemplu, amerindienii poartă pene. Penele acelea reprezintă ceva. Ei spun că vulturul e o pasăre care trăiește deasupra pământului. Mesajul care se dă este că șamanul, omul vindecător, este observator, atunci când în costumația lui poartă pene. Asta e semnificația acelor pene. Totul este simbolistică. Este important să înțelegi semnificațiile simbolurilor”, a precizat Roberta.

„În Peru și-au ars primarul de viu în Piața Centrală”. Povestirile unei femei care a călătorit în toată lumea

Amerindienii nu aveau voie până în anii 70 să își vorbească limba, să își expună tradițiile. A fost genocid. I-am întrebat cum ați reușit să vă aduceți aminte de tradiții? Prin povești. Orice tradiție, orice manifestare are un mesaj”, a completat ea.

Yucatan (Mexic)

Roberta a ajuns și în Yucatan unde a vrut să afle mai multe despre civilizația maya.

Am vrut să știu care e povestea, ei fiind cunoscuți ca matematicieni. Calendarul mayaș este pe cicluri. Ciclul unei evoluții s-a terminat în 2012. Se sfârșește un ciclu și începe altul, nu murim. Ei nici nu au transmis asta, noi am preluat asta sub denumirea Apocalipsă. Apocalipsa înseamnă transformare, nu este moarte. M-a impresionat foarte tare partea de cultură mayașă. Încă s-a păstrat”, a explicat Neamțu.

Pe partea economică ei știu să își scoată banii din orice. Ar trebui să învățăm de la ei. Comunitatea în sine este foarte mică, a trebuit să se adapteze mexicanilor. Și cumva încă nu au curajul să iasă”, a continuat ea.

Citește și: Cum să vezi lumea cu bani puțini. 5 ponturi de călătorie pe care trebuie neapărat să le știi

„Reuniunea Tradițiilor de Pretutindeni”

Roberta susține că fiecare tradiție este reprezentată prin mesaje. Așa i-a venit ideea de a organiza un eveniment numit „Reuniunea tradițiilor de pretutindeni”. Acest tip de eveniment este organizat în lume de foarte mulți ani, în Franța de 11 ani.

Este uimitor cât de mulți oameni doresc doar să se știe că există, că tradiția lor nu a murit. Asta am simțit în Guatemala, SUA și Tuva. Asta ne dorim și noi, să se afle că existăm. Între toate țările există foarte multe asemănări. Noi ne asemănăm cu Peru, cu Mexic. Cu cât vezi mai multe tradiții la un loc, când vezi cum se respectă între ei, îți transmit mesajul că și noi trebuie să ne respectăm pe noi și încet să respectăm și alte tradiții”, a subliniat ea.

Deasemenea, românca susține că prin acest eveniment românii pot vedea tradițiile altor civilizații, întrucât „nu mulți au ocazia să meargă să le viziteze”.

Mesajul este că nevoile ființei umane sunt aceleași. Sunt oameni frumoși peste tot. Și cei care sunt mai puțin frumoși au o istorie în spate, au trecut prin momente dificile în viață”, a arătat Roberta.

Festivalul va fi organizat în România cu ajutorul Fundației „Floarea Vieții”, pe care Roberta a înființat-o în anul 2006 alături de prietenele ei, Gerhild Balosan și Camelia Cioba.

„Reuniunea tradițiilor de pretutindeni” va avea loc între 7 și 14 septembrie, în București și Zărnești și va reuni 13 țări: SUA, Guatemala, Tuva, India, Franța, România, Nepal, Suedia, Japonia, Mexic, Ecuador, Congo și Peru.

Acești oameni minunați au acceptat să vină la acest eveniment voluntari, având dorința de a le cunoaște tradiția”, a precizat Roberta Neamțu.

Oricine dorește să participe la eveniment o poate face accesând pagina oficială World Traditions. Cum evenimentul este organizat pe bază de voluntariat, organizatorii încă strâng fonduri. Cei care doresc să doneze o pot face accesând secțiunea parteneri și donații.

Festivalul se va organiza din trei în trei ani, în aceeași perioadă.

Sursă foto: arhivă personală

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton