Ceremonia aniversară a festivalului de Film de la Berlin, ce se deschide miercuri, ne mai ţine în tensiune până pe 16 februarie, astfel că momentul mult-aşteptat se apropie cu paşi repezi. A 60-a ediţie a festivalului, o ceremonie aniversară pentru venerabilul festival, rezervă suprize plăcute filmului românesc, care îi oferă şi patru şanse enorme la Ursul de Aur, prin cele patru producţii româneşti. Selectate dintr-un calup impresionant de producţii propuse, România este reprezentată la Berlin de două lungmetraje - "Eu când vreau să fluier, fluier", de Florin Şerban, şi "Portretul luptătorului la tinereţe", de Constantin Popescu - şi două scurtmetraje - "Derby", de Paul Negoescu, şi "Colivia", de Adrian Sitaru, la Berlinale Shorts. De pe lista nominalizărilor nu lipsesc nici numele mari ale cinematografiei, precum Scorsese sau Polanski, însă avem toată încrederea că filmul românesc este pe mâini bune şi că are toate şansele să se afle şi pe lista de câştigători din acest an. Nominalizările la Berlinale nu mai sunt o surpriză pentru regizorii români Tot mai prezent la ultimele ediţii ale Festivalului, nominalizat în ulitmii ani de trei ori, pentru Paul Negoescu nominalizarea din acest an nu mai este o surpriză, ne spune tânărul regizor. "Pentru mine nu mai este o surpriză. Evident, m-am bucurat de selecţie, dar în mod diferit decât atunci când am fost selectat prima dată", spune tânărul regizor de 25 de ani. În urmă cu doi ani a mai participat în secţiunea oficială Berlinale Shorts cu scurtmetrajul "Târziu", în 2009 cu filmul "Renovare", iar anul acesta a fost selectat la secţiunea de scurtmetraje, unde participă cu filmul "Derby". În ce priveşte şansele de a câştiga un trofeu în acest an, criteriile de imparţialitate după care se ghidează juriul de la Berlin oferă aceleaşi şanse pe care tânărul regizor le-a avut şi în anii precedenţi. "M-aş bucura dacă criticii vor aprecia filmul din acelaşi motiv pentru care eu l-am realizat. Cât despre şanse, ele rămân aceleaşi pe care le-am avut şi anul trecut şi acum doi ani, adică şanse egale cu restul concurenţilor. Nu există favoriţi. În fond, premiile depind de jurii, iar dacă gusturile juriului se suprapun cu gusturile mele, asta ţine numai de noroc", consideră Paul Negoescu. " Premiile sunt bune doar la gâdilat orgolii"Anul trecut a fost nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film cu scurtmetrajul "Renovare", aşa că în acest an îşi doreşte să ia Ursul de Aur. " De nominalizat, am mai fost nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, iar Premiul DAAD oferă un grant de care eu, personal, nu am neapărată nevoie. Dar lumea trebuie să înceapă să înţeleagă că premiile nu sunt importante, că un premiu nu garantează faptul că un film este bun, aşa cum un film nepremiat nu înseamnă că este slab", apreciază regizorul, precizând că "premiile sunt bune doar la gâdilat orgoliile realizatorilor". Scurtmetrajul îl prezintă pe Mircea, care, într-o seară, îşi aude fiica de 15 ani făcând sex cu prietenul ei în cameră alăturată. Este un film care prezintă un moment din viaţa unui părinte care simte că-şi pierde controlul asupra fiicei lui, explică regizorul. Selectat din peste 2.600 de candidate, alături de "Derby", în programul Berlinale Shorts mai concurează şi "Colivia", de Adrian Sitaru. De asemenea, în competiţia oficială de lungmetrajele se află şi "Eu când vreau să fluier, fluier", de Florin Şerban, alături de " Portretul luptătorului la tinereţe" al lui Constantin Popescu, selectate în competiţia oficială, respectiv în secţiunea Forum. O generaţie tânără de regizori, un "nou val" al cinematografiei româneşti, cum este numită de critică are şanse mari, dacă luăm în calcul succesele precedente. "Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea" îi aduce în 2004 Urs de Aur lui Cristi Puiu, iar patru ani mai târziu scurtmetrajul "O zi bună de plajă", în regia lui Bogdan Mustaţă, a mai adus în palmaresul cinema-ului românesc încă unul în 2008. În cazul în care filmele româneşti nu reuşesc să ia niciun Urs însă, mai au şanse să câştige Premiu Academiei Europene de Film sau un grant DAAD. Iată mai jos listele complete de nominalizări la secţiunile în care concurează filmele româneşti. Unele dintre acestea sunt lansate în premieră mondială. Programul Berlinale Shorts Aramaki, Isamu Hirabayashi, Japonia, 26' (WP)Zuti mjesec, Zvonimir Juric, Croaţia, 16'In the Air, Liza Johnson, SUA, 22'Giardini di Luce, Davide Pepe & Lucia Pepe, Italia, 12'Paradise Later, Ascan Breuer, Austria, 13'Derby, Paul Negoescu, România, 15' (WP)A Perm, Lee Ran-hee, Coreea, 19'Suhaksihum, Jung Yumi, Coreea , 2' (WP)El segundo Amanecer de la Ceguera, Mauricio Franco Tosso, Peru, 10'Long Live the New Flesh, Nicolas Provost, Belgia, 15' (WP) 5 Lessons and 9 Questions about Chinatown, Shelly Silver, SUA, 10'Wo ich bin ist oben, Bettina Schöller, Germania, 18' (WP)Out in that Deep Blue Sea, Kazik Radwanski, Canada, 16'Hayerida, Shai Miedzinsi, Israel, 20'Geliebt, Jan Soldat, Germania, 15' (WP) Deafness, Myroslav Slaboshpytskiy, Ucraina, 11' (WP)Händelse Vid Bank, Ruben Östlund, Suedia, 12' (WP)Photos of God, Paul Wright, Marea Britanie, 28' (WP)Ich muss mich künstlerisch gesehen regenerieren, Ute Schall & Christine Groß, Germania, 20' (WP)12 Jahre, Daniel Nocke, Germania, 4' (WP) The Tunnel, Jenna Bass, Africa de Sud, 25'Tussilago, Jonas Odell, Suedia, 15'Venus vs Me, Nathalie Teirlinck, Belgia, 26'Colivia, Adrian Sitaru, Romania/Olanda, 17' (WP)Unplay, Joanna Rytel, Sweden, 6' (WP) Geschichten vom Kübelkind, Episode 17: "Niedrig gilt das Geld auf dieser Erde", Ula Stöckl, 1971, 17'Zum Glück gibt's kein Patent, Monika Funke-Stern, 1985, 15'SSZZZTTT, Wilma Kottusch, 1986, 10'Soldaten, Soldaten, Elfi Mikesch, 1994,14'Annie, Monika Treut, 1990, 10' Die Lösung, Sieglinde Hamacher, 1989, 4'Der Anschlag, Pia Frankenberg, 1984, 11'Aus Berichten der Wach- und Patrouillendienste - Nr.1, Helke Sander, 1985, 10'Ortsfremd … wohnhaft vormals Mainzerlandstraße, Hedda Rinneberg and Hans Sachs, 1971, 12'Parachute, Sabine Eckhard, 1986,13'Chloé, Angie Welz-Rommel,1985, 8'Camilla Horn sieht sich als Gretchen in Murnaus Stummfilm FAUST, Hedda Rinneberg and Hans Sachs, 1982, 16' Competiţia oficială de lungmetrajeCaterpillar, Japonia - Regia: Kôji Wakamatsu En Familie/A Family, Danemarca - Regia: Pernille Fischer Christensen En ganske snill mann/A Somewhat Gentle Man, Norvegia - Regia: Hans Petter Moland Eu când vreau să fluier, fluier/If I Want To Whistle, I Whistle, România/Suedia - Regia: Florin Şerban - film de debutGreenberg, SUA - Regia: Noah Baumbach Howl, SUA - Regia: Rob Epstein, Jeffrey Friedman Jud Süß, Germania/Austria - Regia: Oskar Roehler Kak ya provel etim letom/How I Ended this Summer, Rusia - Regia: Aleksei Popogrebsky Mammuth, Franţa - Regia: Benoît Delépine, Gustave de Kervern Otôto/About Her Brother, Japonia - film de închidere - Regia: Yoji Yamada Please Give, SUA - Regia: Nicole Holofcener Rompecabezas/Puzzle, Argentina/Franţa - Regia: Natalia Smirnoff - film de debutSan qiang pai an jing qi/A Woman, A Gun And A Noodle Shop, China - Regia: Zhang Yimou Shahada, Germania - Regia: Burhan Qurbani - film de debutSubmarino, Danemarca - Regia: Thomas Vinterberg The Kids Are All Right, SUA/Franţa - Regia: Lisa Cholodenko The Killer Inside Me, SUA/Marea Britanie - Regia: Michael Winterbottom Tuan Yuan/Apart Together, China - film de deschidere - Regia: Quanan Wang Bal/Honey, Turcia/Germania - Regia: Semih Kaplanoglu Der Räuber/The Robber, Austria/Germania - Regia: Benjamin HeisenbergNa Putu/On the Path, Bosnia şi Herzegovina/Austria/Germania/Croaţia - Regia: Jasmila Žbanić The Hunter, Germania/Iran - Regia: Rafi Pitts Shutter Island, SUA - Regia: Martin Scorsese (The Departed, Aviator, Cape Fear) În afara competiţieiThe Ghost Writer, Franţa/Germania/Marea Britanie - Regia: Roman Polanski Foto: Mediafax