Cum păstrezi medicamentele acasă. 5 reguli

.

Oricine are în casă un colțișor „de prim-ajutor”. Dacă obișnuiești să pui la grămadă plasturi cu sirop de tuse și antibiotice, greșești. Și iată de ce!
Pastile de la medic, vitamine, laxative, analgezice, toate stau în sertar ori în dulăpiorul din baie. Nimic mai rău! Știai că eficacitatea medicamentelor ține și de condițiile în care sunt păstrate? „În condiții improprii, nu doar își pierd proprietățile, dar pot deveni periculoase. Indiferent de tip, e important ca pacienții să înțeleagă că medicamentele trebuie tratate cu seriozitate, de la depozitare, până la administrare”, spune Cristian Lutan, director executiv adjunct al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente.

► Paza bună trece primejdia rea

Ca să nu-ți faci mai mult rău decât bine, ține cont de sfatul specialistului și ai grijă unde ții medicamentele. Iată 5 reguli de păstrat la vedere:
1 Nu le scoate din ambalajul original! Chiar dacă ai cumpărat doar câteva tablete, nu o cutie întreagă, e important să păstrezi ambalajul, chiar și cel primit de la farmacie, pentru a avea mereu la îndemână prospectul și recomandările.
2 Întuneric și răcoare. Asta le place medicamentelor, așa că un sertar oarecare sau dulapul din baie nu sunt alegeri potrivite. Medicamentele sunt testate în anumite condiții și eficiența lor este maximă dacă se respectă acele condiții și după ce au ieșit din camerele de testare, în mediu întunecos, ferit de căldură și umezeală.
3 La frigider. Nu toate medicamentele trebuie să stea în frigider, dar câteva chiar au nevoie de un spațiu în acest loc. Vaccinurile, unele soluții, unguente, alifii preparate în farmacie, unele antibiotice, insulina sau unele siropuri chiar au indicația de a fi păstrate în frigider.
4 Departe de copii. Organismul copiilor nu este suficient dezvoltat pentru a absorbi medicamentele și a le elimina precum cel al unui adult. De aceea, orice pastilă poate avea consecințe grave. Iar acesta este și motivul pentru care „farmacia de acasă” trebuie să se afle la înălțime, într-un loc în care copilul nu are acces nicicum. În plus, nu trebuie să iei niciodată din acel loc medicamente în prezența micuţilor, pentru a nu le da idei.
5 Se mai și aruncă… Spațiul de depozitare a medicamentelor trebuie inspectat periodic, pentru a verifica termenul de valabilitate și a arunca tot ce a expirat. Cel mai bine este să se arunce medicamente și la terminarea unui tratament, pentru a elimina tentația de a le folosi ulterior, fără avizul specialistului.

    
Vedete din Romania Vedete internationale