Parcuri de distracţii celebre

.

Cu jocuri, personaje fascinante din desenele animate şi numeroase alte atracţii, parcurile de distracţii sunt locuri în care visează să ajungă orice copil. Adevărate tărâmuri magice pentru copii…
…celebrele parcuri de distracţii din lume, precum DisneyWorld, Everland sau Asterix, rezervă experienţe fascinante şi „copiilor” mai mari.

Iată cele mai mari parcuri de distracţii din lume, pe care merită să le vizitezi măcar o dată, indiferent de vârstă.

Everland

Grădina Zoo-Topi, parcul acvatic Caribbean Bay sau Safari World sunt doar câteva atracţii pe care le găseşti în sudul Coreei. Amplasat în oraşul Yongin, parcul de distracţii Everland este cu siguranţă cel mai mare din Coreea, dar şi unul dintre primele cinci cele mai cunoscute parcuri din lume.

Cele trei parcuri tematice de aici – Festival World, Caribbean Bay şi Speedway – atrag anual de mai mult de 7,5 milioane de turişti din întreaga lume.
Numai Festival World pune la dispoziţie peste 40 de atracţii, printre care gradina zoologică şi festivalurile sezoniere, precum Festivalul Lalelelor.

La rândul lor, parcul acvatic Caribbean Bay oferă vizitatorilor un spaţiu ultramodern de relaxare în piscinele cu ginseng, iar Speedway drenează adrenalina tutuor iubitorilor de Formula 1.

Totodată, amatorii de golf dispun de hectare întregi de teren pentru a-şi exersa pasiunea şi nu în ultimul rând pot face safari în „sălbăticia” Everland-ului.

Deschis în 1976, Everland este administrat astăzi de compania Samsung.

Disney World

Ce se mai poate spune despre tărâmul magnific al Disneyland? Iar mascota Mikey Mouse aproape că este mai cunoscută de aici decât de la televizor.
Uluitor de mari, toate cele patru Disneyland-uri – Anaheim-California, Orlando, Tokyo şi Paris – cuprind absolut totul, de la jocuri, parcuri acvatice, restaurante, animale şi până la centre de învaţamânt.

Orlando se făleşte însă cu statutul de cel mai mare parc dintre toate Disneyland-urile, numărând zeci de hectare şi patru imense parcuri tematice: Magic Kingdom, Disney’s Animal Kingdom, Epcot şi Disney-MGM Studios, unul mai fascinant decât altul.

Dacă eşti pasionat de sporturi extreme, atunci în California trebuie să ajungi.
Disney Park-ul din Anaheim oferă vizitatorilor şansa să practice rafting-ul, precum şi alte experienţe ce testează adrenalina, de la Space Mountain până la turul Piraţii din Caraibe.

Inaugurat în 1955, parcul este vizitat astăzi de nu mai puţin de 15 milioane de turişti anual.



Şi Disneyland Resort Marne-la-Vallée, Paris, este o destinaţie preferată de copii. Cele patru personaje îndrăgite din desenele animate, Mikey Mouse şi Minnie, răţoiul Donald şi câinele Goffie, întămpină la rândul lor alte câteva milioane de copii din întreaga lume, anual.

Disneyland Resort  cuprinde două parcuri tematice, Disneyland Park şi Walt Disney Studios Park, un imens centru comercial, Disney Village, cu magazine, restaurante, animaţie şi celebrul Buffalo Bill’s Wild West Dinner Show, hoteluri şi cluburi de golf.

Cel mai popular parc din consorţiul Disney ramâne însă cel din Tokyo, cu peste 17 milioane de vizitatori anual, motiv pentru care compania plănuieşte să mai construiască un Disney în Hong Kong.

Aqualand

Plaja El Arenal din Mallorca găzduieşte unul dintre cele mai mari parcuri acvatice din Europa.

Cu atracţii precum Tsunami, Coada Diavolului, Gaura Neagră sau Marele Canion, Aqualand oferă vizitatorilor săi experienţă memorabilă de senzaţii tari incredibile.

Ca orice parc de distracţii care se respectă, Aqualand cuprinde trei sectoare special amenajate pentru copii: Mini Park, Dragoland şi Polinezia, fiecare cu o ofertă incredibilă de atracţii şi alternative de relaxare.

Un alt parc din aceeaşi familie Aqualand se află şi în Magalluf – aici te aşteaptă atracţii precum Boomerang, Kamikaze, Super Slalom sau Spirala. Probabil că cea mai căutată din acest parc este Tornada – o pâlnie uriaşă în care vei fi prins de un vârtej de apă şi aruncat în piscină.

Parcul Asterix

Cu atracţii diferite faţă de cele din parcurile americane, Astreix gazduieşte toate personajele comice din mitologia galică.

Fanii personajului franţuzesc de desen animat, Asterix, precum şi cei dornici de experienţe de neuitat, parcul din nordul Parisului este locul ideal.

Zborul lui Icar; Spionii lui Cezar, Coborârea pe Styx sunt doar câteva dintre cele mai frumoase atracţii de aici.

Pe lânga maşinăriile sofisticate care asigură o doză considerabilă de adrenalină, aici vizitatorii au parte de numeroase spectacole, printre care: Răpirea Mona Lisei sau spectacolul Muşchetarilor.

Parcul Asterix include hoteluri, magazine şi zeci de restaurante şi pizzerii.

Universal Studios

Celebrele Universal Studios au fost create pentru ca iubitorii de filme să experimenteze ceea ce şi-au dorit dintotdeauna: să intre în pielea personajelor din film. Bineînţeles ca acest lucru este palpitant, uneori chiar înfricoşator, dar este în aceeaşi măsură şi amuzant.

Atât în Orlando, cât şi la Hollywood, unde se află cele două parcuri tematice, amatorii pot trăi pe viu atmosfera din „Men in Black”, lasându-se atacaţi de extratereştri, sunt nevoiţi sa supravieţuiasca tornadei ca în Twister, se pot plimba cu bicicleta prin aer exact ca E.T şi se pot lupta cu roboţii din „Terminator 2″.

Parcurile cuprind, de asemenea, zone dedicate copiilor, care au ocazia să intre în pielea personajelor îndrăgite precum Popeye Marinarul sau Spider-Man.

Foto: Mediafax

Vezi şi Golden Gate National Recreation Area, San Francisco – unul dintre cele mai mari parcuri din lume!

Citeşte şi unde poți vizita Disneyland în Europa și în alte țări din lume!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton