Care este menirea mea pe Pământ, de unde vin şi unde trebuie să ajung? Răspunsurile ar putea fi dincolo de realitatea care ne înconjoară, într-un univers pe care îl putem cunoaşte doar cu spiritul.
Călătoria sufletului dincolo de trup, dincolo de constrângerile universului fizic, este o experienţă tulburătoare, pe care numai anumite persoane pot spune că au trăit-o, dar fără să o poată dovedi. În toate culturile şi religiile au apărut, de-a lungul timpului, mărturii ale celor care susţineau că au putut călători într-o altă dimensiune. Conform unor credinţe hinduse, spiritul este protejat de mai multe învelişuri, între care corpul astral este imediat următor celui fizic, care ne este dat la naştere. Prin intermediul lui, spiritul poate părăsi corpul fizic, avântându-se spre universuri nebănuite.
►Mărturii puse sub semnul îndoielii
În epoca modernă, prima carte de referinţă a fost redactată de omul de afaceri american Robert Monroe, în anul 1971. Sub titlul „Călătorii dincolo de trup”, Monroe a adunat toate experienţele sale de dedublare, fenomen de care a devenit dependent. Monroe era fascinat de conceptul de învăţare în timpul somnului cu ajutorul lecţiilor audio. El a sponsorizat cercetările în domeniu, iar experienţele pe care le-a făcut i-au deschis uşa spre călătoriile astrale. Monroe scria că se simţea paralizat, în timp ce o lumină siderală îi atrăgea sufletul într-o altă dimensiune. Toţi cei care susţin că au trecut prin astfel de experienţe spun că se aflau într-o stare intermediară, între somn şi veghe, iar corpul astral, asemeni unei aure de lumină, s-a desprins de cel fizic. Între cele două corpuri a rămas o legătură, ca un cordon ombilical de lumină. Cum dovezi palpabile ale experienţelor lor nu există, aceste mărturii nu reuşesc să convingă decât un număr restrâns de oameni.
►Desprinderea din vis
Universul astral, în care călătoreşte spiritul fără trup, este considerat a patra dimensiune. Multe voci susţin că toţi călătorim în acest univers în timpul somnului, iar experienţele pe care le avem inconştient le numim vise. Un vechi proverb indian spune că „somnul ne obişnuieşte cu moartea, iar visele ne duc spre lumile astrale”. În timpul somnului, corpul fizic rămâne prizonier în universul fizic, dar spiritul călătoreşte liber în alte lumi, întâlnind entităţi necunoscute şi experienţe inedite. Pe multe dintre ele ni le amintim dimineaţa, dar multe se pierd în subconştient. Visele stranii, care par deosebit de reale, apar în timpul somnului profund, în care corpul fizic este aproape paralizat. Ele îţi dezvăluie o lume nouă, care pare să fie rodul imaginaţiei tale, dar care poate fi, de fapt, o altă dimensiune, în care spiritul tău descoperă o altă viaţă. Iniţiaţii spun că prin poarta viselor trec numai spiritele dăruite cu viziune. Există însă şi tehnici prin care poţi accede spre o altă dimensiune în mod conştient, fără să dormi şi să visezi.
CĂI SPRE UNIVERSUL ASTRAL
Metodele de relaxare şi meditaţie precum şi tehnicile yoghine sunt căi prin care cei iniţiaţi pot accede spre o altă dimensiune. Exerciţiile simple de concentrare sunt la îndemâna oricui. Chiar dacă nu te vor ajuta să păşeşti spre universul astral, se spune că ele au beneficii majore asupra sănătăţii şi echilibrului psihic. Seara, înainte de a adormi, într-o linişte deplină, încearcă să te relaxezi profund şi să îţi îndrepţi atenţia spre eul tău interior. Imaginează-ţi cum se coboară o pace binefăcătoare asupra ta şi cum te cuprinde un val de lumină caldă. Chiar dacă nu vei descoperi secretul care te ajută să călătoreşti dincolo de universul fizic, repetarea acestor exerciţii simple reface echilibrul interior şi energia vindecătoare de care beneficiem cu toţii, dar puţini ştim să o folosim.
CORPUL ASTRAL A ÎNVINS MOARTEA
O bună parte dintre persoanele care au experimentat dedublarea spontană au trecut prin evenimente dramatice sau au fost la un pas de moarte. Este tulburătoare mărturia artistului Mellen-Thomas Benedict, care, bolnav de cancer, a fost în moarte clinică timp de o oră şi jumătate, în anul 1982. În timpul în care aparatura medicală nu înregistra niciun semn de viaţă, spiritul lui Thomas s-a desprins de corp şi a călătorit spre un alt univers, condus de Lumină. De aici, s-a întors la viaţă, vindecat, şi a continuat călătoriile astrale pentru iluminarea spiritului. Întâmplările şi experienţele prin care a trecut sunt descrise în cartea sa „The Near-Death Experience: A Reader”.