(P) Plaje spectaculoase şi ape precum cristalul, în Skiathos

.

O vacanţă petrecută pe insula Skiathos poate fi o experienţă desăvârşită, care te va fermeca indiferent de activităţile pe care le vei alege. Bucură-te de sentimentul pur de fericire oferit de baia de soare, de relaxarea pe nisipul fierbinte sau de drumeţii pe cărări bătătorite, în mijlocul naturii.

Skiathos cea plină de daruri

Arhitectura veneţiană a clădirilor din capitala Skiathos Town, frumuseţea zonelor rurale ale insulei, acoperite de o vegetaţie luxuriantă, istoria diversă şi patrimoniul bogat care aşteaptă să fie descoperite şi varietatea plajelor din care poţi alege, plus ospitalitatea localnicilor te vor impresiona şi îţi vor lăsa o impresie pozitivă şi de durată.

Insula Skiathos le oferă tuturor vizitatorilor tot ce au nevoie pentru a se bucura de o vacanţă excelentă. Plajele organizate, pline de viaţă, se găsesc în partea sudică a insulei, cu toate facilităţile incluse, de la şezlonguri şi umbrele, la centre pentru sporturi nautice, staţiuni complete cu hoteluri moderne, restaurante dintre cele mai diverse, cu specific tradiţional şi internaţional. De-a lungul coastei de nord poţi întâlni plaje ceva mai izolate şi sălbatice, departe de agitaţia staţiunilor populare, înconjurate de stânci înalte și de formațiuni calcaroase impresionante.

Golfuri cu ape cristal

Apele Mării Egee, de un turcoaz ce aproape că îţi taie respiraţia cu frumuseţea sa, sunt limpezi precum cristalul şi te îmbie astfel la explorarea adâncurilor. Pe insula Skiathos vei găsi numeroase centre care oferă servicii de scufundări şi snorkeling, chiar şi pentru începători, mai ales că această experienţă este una fascinantă.

Insula se mândreşte cu aproximativ 45 km de coastă, iar la multe dintre plajele cele mai îndepărate împrăştiate de-a lungul litoralului se poate ajunge doar cu barca. Una dintre activităţile preferate ale turiştilor dornici de aventură este închirierea unei bărci cu pânze sau a unui iaht pentru explorarea celor mai frumoase golfulețe.

De Geanina Ichim

Sejur Skiathos

Villa Angela- de la 112 euro/persoana, 6 nopti de cazare fara masa, transport cu autocarul, asistenta turistica. Detalii pe www.christiantour.ro, sau la telefon 021.270.00.99.

    
Vedete din Romania Vedete internationale