(P) Pe urmele marelui Dali, în Costa Brava

.

Din nord-estul Cataloniei până aproape de granița cu Franța se întinde cea mai sălbatică coastă a Spaniei: Costa Brava. O regiune călcată de unii dintre cei mai mari artiști ai lumii, de poeți, boemi și romantici incurabili, veniți aici în căutarea inspirației.

Zeci de sate pescărești și stațiuni se îngrămădesc de-a lungul mării cea turcoaz etalându-și frumusețea în fața a mii de turiști, an de an. Plaje cochete cu nisip fin precum mătasea, așezări istorice care sfidează vremurile moderne, castele antice demult uitate în negura timpului și o minunată gastronomie, toate sunt gata să te întâmpine într-o incursiune în Costa Brava.

Regiunea rezonează cu Salvador Dali, locul unde pictorul spaniol s-a născut și a trăit cea mai mare parte a vieții lui. Locul pe care marele artist l-a pictat și descris în zeci de opere de seamă ale curentului suprarealist, de care nu ai cum să nu te îndrăgostești la prima vedere.

Mic dar fermecător, Figueres este orașul în care Dali s-a născut și copilărit și locul în care se află un Muzeul dedicat în totalitate artistului, în care sunt expuse cele mai multe dintre operele sale. Plin de simboluri, muzeul a fost deschis în anul 1974 în vechiul teatru al orașului, iar astăzi reprezintă unul dintre cele mai importante obiective turistice din Costa Brava. Figueres, așezarea boemă te cucerește cu străduțele pietruite pline de magazine, cu Rambla cea plină de viață și de terase umbrite de palmieri, leandri ori rodii.

Ascuns de dealuri și pini, Cadaqués este orășelul în care Dali mergea în vacanță alături de familia sa, și locul unde a schițat primele sale opere de artă. Nu doar Salvador Dali a fost atras de frumusețea pitorească a acestui oraș, pictori precum Pablo Picasso sau Marc Chagall au ajuns aici în căutarea creativității.

Nu departe de Cadaqués se află Portlligat, satul în care Salvador Dali a locuit alături de iubita lui soție Gala. Artistul declara chiar că pentru a înțelege picturile sale trebuie să cunoști Portlligat, fiind așezarea care i-a alimentat energia creatoare și pe care l-a prezentat adesea în imagini idilice…

De Mădălina Isar

Sejur Costa Brava

Hotel Don Juan Lloret 3*- de la 491 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu demipensiune, transport cu avionul, transferuri, asistenta turistica. Detalii pe www.christiantour.ro, sau la telefon 021.270.00.99.

    
Vedete din Romania Vedete internationale