Ce nu facem noi pentru copiii noștri? Orice, iar orice include mereu și cumpărăturile de tot felul de lucruri și lucrușoare. Care mai de care mai dragălașe, mai pufoase, mai colorate. Evident, când vine vorba de cei mici, nu facem rabat la calitate. Căutând mereu ceva nou, pentru micuții oameni pe care îi avem, noi am descoperit Lias Boutique.
Aici am găsit o mulţime de lucruşoare menite să facă viaţa copiilor noştri mai frumoasă şi mai relaxantă. Iar printre ele se numără păturicile foarte pufoase pe care le-am menţionat mai sus, dar şi faptul că Lia Stoica, deţinătoarea acestui boutique online realizează aceste pături în funcţie de dorinţele noastre sau le putem achiziţiona după modele pe care le are.
Noi am făcut o comandă şi chiar am fost mai mult decât încântaţi de produsul primit. Fapt pentru care noi încă am rămas clienţi fideli. După un timp, curiozitatea ne-a determinat să întrebăm care este povestea micuțului atelier, ce realizează produse atât de dragi nouă, încât merită cu drag să fie ştiute de întreaga lume. Astfel că îi puteţi afla povestea, în rândurile de mai jos.
Lia Stoica, ale cărei mâini dibace realizează pufoasele păturici handmade pentru copii, mi-a spus așa:
Salutare! Sunt foarte încântată de aprecierile primite și de interesul pe care l-a stârnit Lias Boutique. Produsul vedetă, în atelierul meu, este păturica patchwork. Am avut la un moment dat ocazia să țin în mână un produs „original” din țara mamă. A fost dragoste la prima vedere și m-am hotărât pe loc, că trebuie să merg pe acest drum. Prima tentativă a fost acum 3 ani. Nu am primit nicio încurajare sau susținere și am abandonat proiecul.. Ulterior , m-am supărat tare pe jobul „care aduce bani” și am scos din dulap din nou acest proiect. Ceva mai organizată și cu o gamă mai largă de produse, am început să conturez Lias Boutique. Nici în momentul de față nu merge chiar așa cum visam, dar sunt mult mai ambițioasă și zic eu și mai pricepută.
Îmi doresc să devină afacerea mea principală, să ajungă pe profit și să trăiesc din asta. Tot fluxul de lucru este o relaxare pentru mine și îmi oferă o stare de bine care îmi place și cu care m-aș putea înconjura în fiecare zi. Lucrez după propria imaginație, dar țin cont și de ce își doresc clientele ( în cazul în care știu ce își doresc) La inceput m-am adresat cunoscuților, prietenilor, apropiaților. Am oferit multe produse cadou, pentru a primi cât mai multe feedback-uri. Ideea de cadou nu am abandonat-o nici acum, fiecare comandă primește ceva cadou. În prezent sunt prezentă în online, doar cu pagina de Facebook, unde pun accentul pe calitate. Aleg foarte bine materialele pentru produsele mele. Ele merg în general la copii/ bebeluși și intră în contact direct cu pielea lor delicată. Știu și câteva din minusurile pe care le am, dar pentru că se învârt în jurul banului, nu pot decât să trag aer în piept și să sper la mai bine.
Dacă doriți ca piticii voștri să se bucure de un somn liniștit, pe lenjerii și păturici patchwork de cea mai bună calitate, alegeți Lias Boutique. Multă pricepere și multe ore de muncă în micul atelier, au rezultat în produse excelente pentru copiii voștri.
Descoperă acum pagina de facebook Lia`s Boutique, şi bucură-te acum de cele mai cool şi îndrăzneţe păturici patchwork pentru copii!