(P) Evadează din cotidian în Halkidiki

.

Halkidiki, peninsula din nord-estul Greciei, conectată la partea continentală prin trei puncte, cele trei „braţe”, Kassandra în vest, Sithonia în mijloc şi Athos în est, este o destinaţie splendidă de vacanţă, muntoasă şi verde, cu numeroase plaje lungi de nisip, scăldate de ape azurii.

Relaxare pe plajele din Sithonia

Sithonia adăposteşte câteva dintre cele mai exotice plaje ale peninsulei Halkidiki şi îţi va oferi momente unice, care îţi vor rămâne mereu întipărite în minte şi în suflet. Vei înota sub situl arheologic Toroni şi în Porto Koufo, sub portul vechi Toroneos, în mijlocul unui peisaj superb, cu cele două braţe protectoare formate din stânci care îmbăţişează portul, lăsând o deschidere de aproximativ 300 metri.

Alte locuri spectaculoase din Sithonia sunt Armenistis, Koutloumousiou Beach şi Kalamitsi, care găzduiesc numeroase baruri pe plajă, unde te vei bucura de momente minunate, cu dans în picioarele goale pe nisip, până la căderea nopţii, cocktailuri colorate şi privelişti superbe asupra mării. Sithonia este şi o destinaţie ideală pentru vacanţele în familie, oferind mii de opţiuni de cazare, mâncare şi distracţie, un adevărat paradis pentru copii.

Dacă vrei să te bucuri de linişte şi de splendidele împrejurimi, alege una dintre plajele mai ascunse, asupra cărora dezvoltarea turistică nu şi-a pus încă amprenta, cum ar fi Diaporti, cu insuliţa Pounta, Azapiko, Aretes, Abelos sau Mikri Elia.

Vedere minunată la Muntele Athos

Cel de-al treilea braţ al peninsulei Halkidiki, Muntele Athos, te asigură de cele mai frumoase privelişti de pe plajele din împrejurimi. Ouranoupoli este poarta de acces către mănăstirile de pe munte, cu turnul său impresionant, o coastă organizată şi locuri de vis pe care să le explorezi, cum ar fi insulele Ammouliani şi Drenia, cu ape de smarald.

Cele mai populare plaje din aceste zone te asigură de o frumuseţe unică, chiar dacă sunt puţin mai sălbatice. Descoperă frumoasele plaje Ierissos, Tripiti, Kambos, Pyrgos, Kastri sau Develiki. Plajele din Pisina şi Sykia îţi oferă oportunitatea să înoţi în ape de smarald de unde ai o vedere preţioasă asupra sitului arheologic Stagira, locul unde se spune că s-a născut filosoful grec Aristotel.

De Geanina Ichim

Sejur Halkidiki

Vila Panorama – de la 154 euro/persoana, 7 nopti de cazare fara masa, transpot cu autocarul, asistenta turistica. Detalii pe www.christiantour.ro, sau la telefon 021.270.00.99.

    
Vedete din Romania Vedete internationale