(P) Escapadă istorică, în Cluj

.
Vechea capitală a Transilvaniei, Cluj-Napoca este un oraş plin de viaţă, pe care trebuie să-l vizitezi de câte ori ai ocazia, deoarece de fiecare dată vei descoperi ceva nou, deosebit, marcat şi de faptul că oraşul continuă să se dezvolte tot mai mult pe plan turistic, prin festivaluri, evenimente culturale şi sportive la nivel internaţional.

Oraşul încărcat de istorie religioasă

Foarte multe dintre obiectivele turistice din Cluj-Napoca sunt de ordin religios, care au adunat în jurul lor diverse comunităţi ce şi-au făcut veacul aici. Se remarcă construcţii precum Biserica Calvaria Mănăştur, ridicată tocmai în secolul XI, construcţie care a suferit de-a lungul timpului din cauza tătarilor care au prădat-o, dar care a fost restaurată şi bine conservată. Catedrala ortodoxă, în stil bizantin, cu o cupolă impresionantă, motive florale superbe şi reliefuri cioplite în piatră. Sinagoga neoloagă, singura din Cluj, devastată de legionari şi refăcută apoi, ce găzduieşte şi un Templu Memorial al Deportaţilor, dar şi minunata Biserică Franciscană, clădire gotică, ce are şi o curte interioară, care a fost construită pe locul primei biserici din oraş.

Muzee interesante

Pentru a suprinde mai multe despre încercările prin care au trecut clujenii de-a lungul timpului, vizitează cele mai importante muzee ale oraşului, care cuprind şi deosebite elemente ale vieţii cotidiene din aceste ţinuturi, cum ar fi Muzeul de Etnografie, unde poţi admira costume populare, exponate specifice pescuitului şi păstoritului, covoare şi produse ale olăritului.

Descoperă şi Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, ce se mândreşte cu mii de exponate, decoraţii, bijuterii şi monede, Muzeul Zoologic şi Muzeul Botanic, atracţie deosebită mai ales pentru cei mici, şi Muzeul de Farmacie, pe locul unde a funcţionat prima farmacie laică.

Oraşul Cluj-Napoca este bogat în clădiri arhitecturale impresionante, case ale unor oameni de seamă ai urbei, care pot fi vizitate astăzi, cum sunt Casa Matei Corvin, Casa Szabo, Casa Vass Otilia sau Casa Sebestyen, care vin să completeze o imagine superbă a unui oraş avangardist, care îşi păstrează şi îşi respectă tradiţiile.

De Geanina Ichim

Curse turistice cu autocarul in Cluj-Napoca. Bilete incepand de la 1 euro (fara tva) pe sens. In premiera, acum poti achita calatoria si prin SMS la nr. 7470. Detalii pe www.mementobus.com.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton