Locul de baștină al marelui poet grec Dionisyos Solomos, și una dintre cele mai frumoase insule grecești, Zakynthos se află în topul destinațiilor de vacanță estivale, unde ajung mii de turiști din toate colțurile Europei, în fiecare an.
Plaje de poveste
Supranumită Il Fiore di Levante, insula din Marea Ionică este renumită mai ales pentru plajele idilice pe care le găzduiește, pentru satele de pescari și cele montane, zonele de drumeții, posibilitățile nenumărate de petrecere a timpului liber, pentru atmosfera festivă, dar și pentru gastronomie.
Se spune chiar că zeii Artemis și Apollo o preferau mai ales pentru muzica tradițională și vin, iar mai târziu numeroase personalități din toată lumea veneau aici pentru a se inspira din peisajele boeme, și pentru relaxare. Astăzi, Zakynthos continuă să uimească prin frumusețea naturală, ba chia una dintre plajele insulei, mai exact Navagio se află într-un top al celor mai frumoase plaje europene. Simbolul locului este fără îndoială această fâșie de nisip care găzduiește o epavă a unei nave de contrabandiști care a eșuat cu mult timp în urmă pe nisipul fin. De asemenea, este cea mai fotografiată epavă de navă din Europa, recunoscută de turiștii din toate colțurile lumii.
O destinație autentică
Probabil insula Zakynthos nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare, mai ales că reușește să adune în fiecare an mii de turiști dornici de relaxare. Cu toate acestea, rămâne o destinație autentic grecească care te cucerește de la prima vedere. Dacă ajungi în această vară aici, nu rata unele dintre obiectivele naturale mai puțin vizitate de pe insula. Unul dintre acestea este Capul Keri, un punct de belvedere înțesat de legende, de unde poți admira panorama uluitoare a mării în toată splendoarea sa. Aici se află și cel mai înalt steag al Greciei din toată lumea, care atinge circa 30 de metri, dar și un restaurant construit în mijlocul unei stânci argintii.
Hotel Majestic 3*- de la 299 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu all inclusive, transport cu avionul, transferuri, asistenta turistica. Detalii pe www.christiantour.ro, sau la telefon 021.270.00.99.