Cea mai mare insulă grecească este preferata turiștilor care călătoresc alături de cei mai mici membri ai familiei, atrași de plajele paradisiace scăldate de ape turcoaz și de posibilitățile numeroase de petrecere a timpului liber.
Cele mai vizitate locuri de coastă
Creta găzduiește plaje premiate cu Blue Flag, dar și zone de coastă sălbatice care te vor încânta prin varietatea peisajelor și a apelor cristaline numai bune de practicat sporturi nautice, precum scuba diving sau snorkeling.
Pentru cei cu sete de aventură, Creta găzduiește câteva parcuri acvatice, prilej excelent pentru ca prichindeii să se răsucească pe toboganele lungi, să lenevească în râurile leneșe sau să se bălăcească în piscinele cu valuri.
Dacă cei mici au prea multă energie, iar o zi în parcurile acvatice nu este suficientă, poți porni la o drumeție pe Cheile Samaria, adevărate ziduri de piatră iscate din pământ care îți vor oferi poate cel mai spectaculos peisaj montan din Grecia. Defileul garnisit cu pini și mici cascade cu ape cristal, măsoară circa 18 km lungime și poate fi parcurs în 7 ore pe potecile șerpuite. Samaria a fost declarată Parc Național, iar pe parcursul drumeției vei putea admira câteva capele, mărturii ale civilizației cretane. Dar și fostul sătuc Samaria, care a fost părăsit în jurul anului 1962, la scurt timp după ce zona a fost declarată arie națională.
În plus, dacă te pasionează istoria, poți să explorezi orașul Chania. Este echivalentului unei vizite într-un muzeu, dar mult mai dinamică și mai captivantă atât pentru părinți, cât și pentru copii. Întregul oraș este o mărturie a trecutului venețian, bizantin și otoman, păstrând într-o stare foarte bună zeci de edificii și fortărețe care au sfidat timpurile moderne.
Tarif: de la 435 euro/persoana, 3 cazari cu mic dejun in hoteluri de 2*, 2 cazari pe vapor in cabine, 7 cazari cu demipensiune la hotel 3*, transport autocar, ghid. Detalii pe www.europatravel.ro , call center 021-9407.