(P) Câștigătoarea marelui premiu Loncolor Kiar pentru tine!

.
Toamna a venit cu o surpriză imensă pentru Mihaela Piteșteanu (42 de ani) din București. Ea a câștigat o superbă mașină KIA cee‘d, marele premiu al campaniei Loncolor Kiar Pentru Tine! 

Există momente când viața unui om se poate schimba dintr-odată atunci când primește un telefon. Când o persoană își dă seama că, adesea, veștile extraordinare nu sunt anunțate de nimic în mod special, ci vin într-o zi obișnuită, ca oricare alta.

Așa s-a întâmplat cu Mihaela Piteșteanu, care a fost sunată și i s-a spus că a câștigat o mașină. „Primele cuvinte pe care le-am spus au fost: «Nu-mi vine să cred!». Ce am obținut până acum a fost numai prin muncă, așa că e un sentiment incredibil când afli o asemenea veste“, spune câștigătoarea marelui premiu al campaniei Loncolor Kiar Pentru Tine!

Mihaela are două fete, una locuiește în altă țară, iar cea mică este cea care a încurajat-o să participe la concurs. „De obicei, nu particip. Mai joc la loto, dar suma minimă. Am cumpărat vopseaua și după trei săptămâni am folosit-o. În primă fază, nu am observat cuponul, l-am văzut după ce m-am vopsit, iar fiica mea mi-a spus să-l trimit, poate am noroc.“

Bucuria Mihaelei a fost cu atât mai mare cu cât folosește această vopsea de când avea 28 de ani. Atunci i-au apărut primele fire de păr alb. „Am ales Loncolor pentru că avea un preț accesibil, iar după ce am încercat-o, am rămas fidelă. Îmi place că durează mult, nu se duce repede la spălare. Părul meu natural este șaten spre gri, iar eu mă vopsesc cu nuanța Gri Reflex Ultra. Îmi mai place și pentru că nu-mi mai cade părul de când o folosesc.“

Mihaela a primit premiul vizibil emoționată, fericită, și ne-a spus că abia așteaptă să conducă noua mașină. Are permis de conducere din 2007, iar primul drum va fi la părinți, în Prahova.

Concursul Loncolor Kiar pentru tine!

Concursul s-a desfășurat în perioada 1 iulie – 31 august 2017 și a avut ca premii 1000 de premii instant (50 de lei), 8 biciclete PEGAS și marele premiu, o mașină KIA cee‘d. Pentru a intra în tragerea la sorți a premiilor menționate, participanții la concurs au trimis codul unic care era marcat pe produsele Loncolor aflate în promoție.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton