Tradiţii şi evenimente speciale de Sânziene

.

Sărbătorită în fiecare an pe 24 iunie, Sânzienele, sau Drăgaica, este o sărbătoare magică şi spectaculoasă, închinată Soarelui, iubirii şi fertilităţii.
Noaptea de 23 spre 24 iunie este un ceremonial magic prin definiţie, în care se spune că ielele ies la dans înnebunind drumeţii. Se aprind focuri de vară şi se fac ritualuri de dragoste.

Obiceiuri şi superstiţii

– În această zi se culeg sânziene (florile solstiţiului de vară), plante de leac şi pentru descântece.

– La nivel mistic, se crede că în noaptea de 23 iunie porţile cerului se deschid, iar orice muritor care bate la vămile nevăzutului poate să intre doar dacă poartă o coroniţă galbenă de flori sau duce un fir de sânziană.

– Tradiţia focurilor de vară este una cu adevărat spectaculoasă, în multe zone practicându-se încă acest frumos obicei în noaptea de 23 spre 24 iunie.

– În satele din Maramureş cu precădere se aprind cele mai spectaculoase focuri la miezul nopţii. Aici, după căderea întunericului, bărbaţii merg pe dealuri cu făclii aprinse, iar fetele dansează în jurul focului până dimineaţa.

– Tinerii coboară apoi pe malul unui râu pentru a se scălda în zorii răsăritului.

– În Muntenia, Dobrogea şi Moldova, sărbătoarea se numeşte „Drăgaică”, iar fetele împletesc drăgaici. În unele locuri se menţine şi astăzi tradiţia costumării în mireasă. Tânăra capătă capacităţi tămăduitoare, conform credinţei populare, binecuvânteză holdele şi urseşte fetele nemăritate.

– O tradiţie foarte populată şi astăzi este împletirea coroniţelor din sânziene, pe care fetele le aruncă apoi pe acoperişul casei pentru a-şi ghici norocul în dragoste. Astfel, jerbele care se opresc pe acoperiş anunţă o nuntă curând, în caz contrar, fetele mai au de aşteptat.

– Băieţii, la rândul los, aşază un fir de Sânziană în fereastră, aşteptând apoi semnele lăsate în timpul nopţii. Ei aflau astfel dacă se vor căsători în acel an, însă, dacă trei ani la rând nu primeau niciun semn, aceştia nu aveau ursită.

– Fetele care vor să afle numele viitorului soţ trebuie să ia un vas cu apă proaspată în care pun 23 de picături de ceară de la o lumânare roşie. Pe marginea apei ceara se va aduna, iar fetele vor afla iniţialele formate în apă, ce vor dezvălui numele ursitului.

– În acelaşi scop, fetele nemăritate îşi pun flori de sânziene sub pernă pentru a-şi visa viitorul soţ.

– Pentru ca doi tineri să fie legaţi prin dragoste pentru toată viaţa, se spune că trebuie să se scalde în mare împreună în această noapte.

– În ziua de Sânziene, fetele şi femeile care poartă în păr sau în sân flori de câmp devin mai atrăgătoare.

Evenimente speciale de Sânziene

Dans, teatru şi muzică, spectacole şi lecturi din Mircea Eliade vor crea o atmosferă „magică” la Muzeul Minovici în această noapte.

Dacă vrei să petreci Noaptea de Sânziene, începând cu ora 19.00, în livada muzeelor de lângă Fântâna Mioriţa (din Şoseaua Bucureşti-Ploieşti) poţi asista la spectacole oferite de Răzvan Mazilu şi Monica Petrică („Un tango mas”), concertul naistei Cornelia Tihon şi muzică de cor.

În grădina Şcolii Centrale (Str. Icoanei), tot de la ora 19.00, te vei putea bucura de lecturi din „Noaptea de Sânziene”, celebrul roman închinat de Mircea Eliade acestei nopţi magice.

Foto:Mediafax

    
Vedete din Romania Vedete internationale