„Cadoul de Crăciun”, regizat de Bogdan Mureşanu, a fost selectat la Oscar 2020, la categoria „cel mai bun scurtmetraj”.
Filmul „Cadoul de Crăciun” a fost ales din 191 de filme și s-a calificat alături de alte 10 scurtmetraje. Din această listă de zece producții vor fi alese cele care vor intra în cursa finală pentru trofeu, câștigătorii fiind anunțați în cadrul galei din 9 februarie: „Lista mea de mulţumiri este atât de mare şi nu o pot scrie aici, dar mă gândesc la toată lumea implicată în acest lucru imens pe care l-am făcut până acum”, – a scris Bogdan Mureșanu pe contul de socializare.
Scurtmetrajul „Cadoul de Crăciun” îi are în distribuţie pe Adrian Văncică, mai cunoscut pentru rolul lui Celentanu din Las Fiebinți, şi Ioana Flora. Acţiunea filmului are loc în seara de 20 decembrie 1989. Totul porneşte de la scrisoarea unui băiat către Moş Crăciun în care copilul dezvăluie, printre altele, și ce îşi doresc părinţii lui de Sărbători: „Să moară nea Nicu”.
„Cadoul de Crăciun” a fost desemnat, la începutul anului, câştigătorul marelui premiu al competiţiei internaţionale a Clermont-Ferrand FF, cel mai important festival de scurtmetraje din lume. De asemenea, a mai câştigat premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secţiunea scurtmetraj la TIFF 2018, precum şi o menţiune specială la Festival du Cinéma Méditerranéen de Montpellier. În luna decembrie a anului trecut, a fost recompensat cu premiul publicului la Festivalul Internaţional de Filme Scurte „Żubroffka” de la Białystok.
„Cadoul de Craciun” a castigat 53 de premii in toate marile festivaluri de profil, devenind astfel cel mai premiat scurt metraj românesc din toate timpurile. Filmul regizat de Bogdan Mureşanu este realizat în coproducţie cu TVR şi va fi difuzat în premieră la TVR 1 şi TVR 1 HD luni, 23 decembrie, ora 23.00.
Lista filmelor care concurează la Oscar 2020, alături de „Cadoul de Crăciun”:
“Brotherhood”
“The Christmas Gift”
“Little Hands”
“Miller & Son”
“Nefta Football Club”
“The Neighbors’ Window”
“Refugee”
“Saria”
“A Sister”
“Sometimes, I Think about Dying”