Ora de iarnă și ora de vară nu se vor mai schimba obligatoriu

.

Ora de iarnă și ora de vară nu se vor mai schimba în mod obligatoriu dacă propunerea Comisiei Europene va fi adoptată. Statele membre vor avea opțiunea de a alege ora după care vor să funcționeze.

Ora de iarnă și ora de vară au făcut subiectul unei propuneri a Comisiei Europene, care își dorește să ofere statelor membre posibilitatea de a alege dacă vor sau nu să renunțe la schimbarea sezonieră a orei, conform Digi24.

Astfel, Comisia, prin președintele ei, Jean-Claude Juncker, a făcut o propunere legislativă ce urmărește înlăturarea obligativității de schimbare sezonieră a orei în întreaga Uniune Europeană.

„Cu toţii afirmăm în discursurile noastre că dorim să acţionăm la nivel macro în chestiunile de importanţă majoră şi la nivel micro în chestiunile de importanţă minoră. Dar nu există aplauze atunci când legislaţia UE prevede faptul că europenii trebuie să schimbe ora de două ori pe an. Astăzi, Comisia propune schimbarea acestei situaţii. Schimbarea orei trebuie să înceteze. Statele membre ar trebui să decidă singure ca cetăţenii lor să trăiască în condiţii de oră de vară sau ora de iarnă. Este o chestiune de subsidiaritate. Mă aştept ca Parlamentul şi Consiliul să împărtăşească acest punct de vedere şi să găsească soluţii care funcţionează pentru piaţa noastră internă. Suntem în întârziere” a spus Jean-Claude Juncker.

Cum vor schimba statele Uniunii Europene ora de iarnă și ora de vară

Pentru a nu exista probleme de tranziție, modificările trebuie să se efectueze în mod coordonat între țările vecine, astfel încât să se garanteze funcţionarea adecvată a pieţei interne şi să se evite fragmentarea. De asemenea, conform propunerii Comisiei, fiecare stat membru trebuie să anunțe dacă a decis să adopte în mod permanent ora de iarnă sau ora de vara, până în aprilie 2019.

Pentru ca această schimbare să aibă loc și ultima trece de la ora de iarnă la ora de vară să fie cea din 31 martie 2019, propunerea legislativă trebuie să primească acordul Parlamentului European şi al Consiliului.

Dacă statele membre aleg să funcționeze conform orei de vară și doresc să revină permanent la ora de iarnă se pot răzgândi până în data de 27 octombrie 2019. După data respectivă, schimbarea sezonieră a orei nu va mai fi posibilă.

Vezi și când se trece la ora de iarnă 2019

Citește și:

Apple a lansat noile modele de iPhone

A nins în Africa de Sud. Fotografii cu animalele în zăpadă

Sursă foto: shutterstock.com

Ultima modificare octombrie 17, 2022 4:33 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale