De ce se trece de la ora de vară la ora de iarnă

.

Începând cu ultima duminică din octombrie, vom dormi mai mult cu 60 de minute, odată cu trecerea oficială la ora de iarnă, când ora 4.00 va deveni ora 3.00.

Economia de „soare”

Dacă te-ai întrebat de ce se tot schimbă ora înainte şi înapoi, motivul nu îi vizează pe cei care au probleme cu trezitul de dimineaţă, ci se bazează pe raţiuni economice.

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932, cu scopul de a profita cât mai mult de lumina naturală însă, în 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată.

Adoptată oficial la nivel european la trei ani de la primul şoc petrolier mondial din 1973, schimbarea fusului orar cu o oră a vizat reducerea consumului de energie electrică.

Convenţia a fost aplicată în România şase ani mai târziu, iar în 1997, prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost din nou corelat cu cel practicat în ţările Uniuniii Europene, după ce acestea au hotărât prelungirea orarului de vară cu încă o lună, până în martie. Aşadar, în ultima duminică din luna martie vom reveni la ora de vară, când ora 02.00 devine 03.00.

Ora de iarnă reprezintă ora oficială a unei ţări, iar ora de vară este ora legală adoptată de unele ţări şi este de obicei cu o oră înaintea orei oficiale standard.

Prin urmare, convenţia fuselor orare a făcut ca ceasornicele din toată lumea să indice acelaşi minut şi aceeaşi secundă, diferenţele dintre ore fiind cauzate de faptul că la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus.

Zonele de fus orar

Numerotarea fusurilor orare începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie) către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului GMT + 0, a Europei Centrale – ora fusului GMT + 1 şi a Europei Orientale – ora fusului GMT + 2.

România se afla în fusul orar 2, iar perioada dintre lunile octombrie şi martie (cea a lunilor de iarnă) este denumită „timpul legal”.

Află cum te afectează diferenţa de fus orar.

Foto: Hepta.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton