Vreţi să vedeţi stele verzi? Atunci nu vă duceţi la Observatorul Astronomic, pentru că stele verzi nu există!
Însă alte culori da! Am aflat şi noi asta, alături de multe alte informaţii, sâmbăta aceasta, când am făcut o vizită la Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu. În cazul în care nu ştiţi, în fiecare vineri şi sâmbătă cei care vin aici fac o călătorie până la marginea Universului.
Plimbarea este una extrem de ieftină (5 lei pentru adulţi, 3 lei pentru copii, elevi şi studenţi), mai ales că trebuie să recunoaştem că a fost cea mai lungă din viaţa noastră. Lungă, în sensul că până acum, noi am calculat mereu distanţele în kilometri, însă sâmbătă totul a fost explicat în ani lumină… 🙂
Cu ajutorul programului Mitaka, un program creat de National Astronomical Observatory of Japan, am făcut un tur de pe Pământ, până la Lună, apoi până pe Marte, am văzut cratere lunare şi am făcut cunoştinţă cu sistemul solar. Totul a durat un pic peste 45 de minute, însă Adrian Șonka a făcut ca timpul să treacă extrem de repede şi prezentarea a fost plină de glume şi de comparaţii, care au transformat-o în una accesibilă oricui, iar în cazul în care nu am înţeles ceva la final am avut ocazia să punem toate întrebările care ne-au trecut prin cap. Vezi înregistrări video şi mai multe fotografii de la prezentare pe UrbanKid.ro.