Atunci când ne facem bagajul pentru o călătorie cu avionul, cei mai mulți dintre noi includem o carte bună, reviste, ochelari de lectură, dopuri pentru urechi și poate chiar și o pernă pentru gât.
Citește și – De ce toate stewardesele țin mâinile la spate atunci când intâmpină pasagerii
Dar există un obiect surprinzător, care poate fi folosit în mai multe moduri pe timpul zborului. Este vorba despre o minge de tenis. Sună ciudat?
Majoritatea oamenilor acuză dureri articulare și de mușchi în timpul unei călătorii cu avionul, iar banala minge de tenis poate atenua acest disconfort. Plasează mingea în zona dureroasă și apasă cu trupul pe ea până când resimți o durere suportabilă, precum cea din timpul masajului.
„Atunci când stai multe ore pe scaun, masajul cu o minge de tenis ajută la îmbunătățirea circulației. De asemenea, în cazul unui accident vascular cerebral, rulează mingea pe trup, de la glezne în sus, pentru a ajuta sângele să ajungă din nou la creier”, explică medicul Ali Ghoz.
Pentru a maximiza confortul, este indicat ca pe timpul călătoriei cu avionul să porți pantofi confortabili, să te ridici de pe scaun din oră în oră și să te hidratezi corespunzător.
Așadar, data viitoare când călătorești cu avionul, nu uita să pui în bagaj și o minge de tenis!
Citește și – Motivul pentru care toate avioanele au ferestre ovale
Foto – 123rf